Afacerile Elis Pavaje au crescut cu 15% anul trecut, apropiindu-se de pragul de 100 milioane lei

Afacerile producătorului de pavaje Elis Pavaje au crescut cu 15% anul trecut, la 97,4 milioane lei (21,8 milioane euro), rulajul fiind susţinut atât de proiectele de infrastructură derulate cu fonduri europene, cât şi de avansul segmentelor comercial şi rezidenţial.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 20:41
Afacerile Elis Pavaje au crescut cu 15% anul trecut, apropiindu-se de pragul de 100 milioane lei

„Pentru 2013 estimăm o creştere de 5-10% a pieţei, procent dependent de condiţiile economice naţionale şi internaţionale, dar şi de evoluţia pe care o vor avea proiectele realizate din fonduri europene. Prognoza se bazează pe dezvoltarea segmentului rezidenţial, care a înregistrat o creştere constantă în ultimii ani, şi pe continuarea proiectelor de infrastructură”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Emil Elisiu Goţa, directorul general al Elis Pavaje.

Reprezentantul companiei estimează că piaţa de pavaje a înregistrat în 2012 o creştere de aproximativ 10% faţă de anul precedent, până la 100 milioane de euro.

El a afirmat că piaţa a înregistrat un ritm anual de creştere de 5-10% în ultimii ani, dar că sectorul de profil este în continuare afectat de termenele de plată mult prea ridicate, acesta fiind şi principalul factor de risc pentru furnizori.

„Pentru 2013 am alocat un buget de aproximativ un milion de euro destinat în special dezvoltării de noi produse şi eficientizării liniilor de producţie. Ne-am propus să lansăm produse noi, inovative, care să răspundă atât nevoilor operaţionale cât şi cerinţelor din ce în ce mai sofisticate în materie de estetic şi design. Nu în ultimul rând vom investi mai mult în comunicarea şi promovarea acestora, pentru a ajuta consumatorii să ia o decizie mult mai bine fundamentată atunci când trebuie să îşi amenajeze spaţiile exterioare”, a mai spus managerul companiei.

Compania deţine două fabrici, în Petreşti (judeţul Alba) şi Stoeneşti (judeţul Prahova), şi este controlată de Emil Elisiu Goţa şi Vasile Goţa.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente în Cristian, județul Brașov. Investiția în proiect a fost de 10......
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară ...
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...