Afacerile Flanco au crescut anul trecut cu 25%

Flanco a avut anul trecut o cifră de afaceri de 137 milioane de euro, în creştere cu aproape 25% comparativ cu anul anterior, pe fondul extinderii suprafeţei de vânzare cu 10%, la peste 44.500 metri pătraţi, şi a atins o cotă de piaţă de 13%, a anunţat retailerul electroIT.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 08:38
Afacerile Flanco au crescut anul trecut cu 25%

La începutul anului precedent, compania a anunţat ca obiectiv pentru 2012 atingerea unei cifre de afaceri de 140 milioane de euro, de la 110 milioane de euro în 2011.

Potrivit datelor companiei, piaţa de electroIT din România a urcat cu 5% comparativ cu 2011.

„Flanco a obţinut o creştere de 25% a cifrei de afaceri, graţie investiţiilor în modernizarea reţelei de magazine, în dezvoltarea echipei şi în managementul portofoliului de produse, atingând astfel obiectivul propus pentru 2012. Rezultatele obţinute confirmă faptul că modelul nostru de business şi strategia de poziţionare alese sunt oportune şi ne diferenţiază pe o piaţă în care eroziunea preţurilor şi strategia «copy-paste» au fost singurele metode de stimulare a vânzărilor din ultimii ani”, a declarat directorul general al companiei, Violeta Luca.

Flanco a investit peste 2,5 milioane de euro în reţeaua de magazine, atât în modernizarea, remodelarea şi extinderea unor spaţii deja existente, cât şi în deschiderea unor magazine noi în oraşe precum Iaşi, Sibiu, Cluj, Oradea, Ploieşti, Deva, Târgovişte sau Bucureşti.

În prezent compania deţine o reţea de 78 de magazine, cu o suprafaţă totală de peste 44.500 metri pătraţi, în care îşi desfăşoară activitatea 900 de angajaţi.

„Dacă în ceea ce priveşte cifra de afaceri şi cota de piaţă Flanco este pe locul doi în topul celor mai mari retaileri, în privinţa randamentului vânzărilor/mp suntem pe locul unu, acesta fiind un indicator extrem de valoros pentru o companie care îşi doreşte în primul rând să fie rentabilă şi eficientă”, a arătat Luca.

Astfel, pe o suprafaţă totală de vânzare mai mare cu 10% decât în anul 2011, compania a înregistrat vânzări mai mari cu 25%, crescând rentabilitatea vânzării/mp la peste 3.200 euro.

Flanco Retail operează business-ul fostei companii Flanco International.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forţele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone cu rază lungă din Kiev, unde au fost ucise două persoane, potrivit......
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo, una dintre cele mai importante platforme tehnologice din Europa pentru comenzi on-demand, și Revolut, aplicația ...