Afacerile Gral Medical au crescut în primul semestru cu 22%, la 35,5 milioane lei

Afacerile Gral Medical au crescut în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 22%, la 35,5 milioane lei (opt milioane de euro), a anunţat joi operatorul de servicii medicale private.
Economica.net - J, 05 iul. 2012, 10:47
Afacerile Gral Medical au crescut în primul semestru cu 22%, la 35,5 milioane lei

„Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută în cea mai mare parte de segmentul retail, ajungând în prezent ca centrele noi înfiinţate să genereze peste 30% din total venituri. Segmentul medical cu cea mai mare creştere şi volum de pacienţi este oncologia, care a generat venituri cu peste 60% faţă de primul semestru din 2011”, se arată într-un comunicat al companiei.

Gral Medical are 24 de clinici şi laboratoare şi a programat pentru acest an investiţii de aproape trei milioane de euro pentru achiziţia de aparatură medicală oncologică şi deschiderea unui laborator specializat.

Anul trecut, grupul Gral Medical a avut afaceri de 15,2 milioane euro, în creştere cu 20%, şi a anunţat în februarie că mizează în anul în curs pe un rulaj de 18,5 milioane euro.

Gral Medical este controlată de două persoane fizice, soţii Georgeta şi Robert Şerban.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...