AFI Europe România: Online-ul s-a oprit la 20%. Românii sunt avizi de centre comerciale

Aproximativ 82% din vânzările generate de români se realizează în mall-uri, dar și online-ul este în creștere, apreciază un reprezentant al AFI Europe România. Acesta susține că nu vede absolut nicio ameninţare pentru centrele comerciale mari.
Economica.net - D, 01 mart. 2020, 10:16
AFI Europe România: Online-ul s-a oprit la 20%. Românii sunt avizi de centre comerciale

Costin Budeanu, directorul Diviziei de Leasing Retail AFI Europe România, a afirmat în cadrul Real Estate & Construction Forum că românii vor continua să fie avizi de centrele comerciale, în condiţiile în care 82% din totalul vânzărilor se înregistrează în aceste locuri.

„Nu credem deloc în semnul de egalitate între online şi vânzarea în magazinele din mall-uri. Până acum, în special, vedem aplicaţii care ajută consumatorul să vină din online în offline. Nu există niciun exemplu de un magazin offline care a deschis online într-o ţară şi online-ul să scadă. Întotdeauna, vânzările offline cresc în momentul în care se deschide online-ul. În continuare, 82% din vânzări sunt în mall-uri. Deci, practic, într-o piaţă dezvoltată tehnologic ca a noastră, online-ul s-a oprit la 20%, dar credem că va creşte în continuare. Nu vedem absolut nicio ameninţare pe partea de mall-uri”, a explicat reprezentantul AFI Europe România, citat de Agerpres.

„E un moment în care se schimbă şi psihologic foarte mult dorinţele consumatorilor. Numai în acest parteneriat şi punând consumatorul pe primul loc, cred că putem dezvolta proiecte care să fie interesante şi care să atragă din ce în ce mai mulţi oameni”, a afirmat Costin Budeanu, Head of Leasing Retail Division al AFI Europe România.

Restaurantele se uită la ce fac consumatorii pe internet

În acelaşi context, reprezentantul pe plan local al brandurilor Starbucks şi Burger King, AMREST România, crede că a fi foarte vizibil pe net din perspectiva a ceea ce fac consumatorii, este un trend în plină dezvoltare.

„E clar că suntem într-o mare schimbare şi ceea ce se întâmplă în prezent este strict legat de tot ceea ce presupune tehnologia. În momentul de faţă, eşti extrem de expus atât ca dezvoltator, cât şi din perspectiva noastră, în a fi foarte vizibil pe net din perspectiva a ceea ce fac consumatorii. Ei sunt conectaţi în permanenţă şi este o legătură naturală între felul în care îşi petrec timpul într-una dintre cafenelele noastre şi ceea ce, prin experienţa pe care o au, se transpune mai departe în mod direct sau indirect în online. Felul în care a evoluat în această direcţie consumul şi, mai degrabă, obiceiurile de consum ne fac la rândul nostru să ne adaptăm. Suntem mult mai atenţi la relaţia pe care o avem cu consumatorii, la ceea ce facem în aşa fel încât această vizibilitate pe care o avem indirect în online să fie una în favoarea noastră”, a susţinut Cristian Turculeţ, Expansion Director AMREST România şi Bulgaria.

Acesta a punctat faptul că este foarte uşor să construieşti bazându-te pe noile obiceiuri de consum, „la fel cum este foarte uşor să şi pierzi foarte mult teren”.

Turculeţ a anunţat că, în 2020, reţeaua Burger King în România se va extinde cu cel puţin şase restaurante, iar pe segmentul cafenelelor Starbucks planurile de dezvoltare vizează şi Bulgaria.

„Anul 2020 vine să consolideze relansarea Burger King. Astfel, sunt de planuri de a deschide în România cel puţin şase noi restaurante. Ne orientăm în continuare să fim cât mai aproape de consumatorii noştri, în special pe zona de mall-uri, dar posibil şi pe hub-urile stradale. De asemenea, anul acesta pentru Starbucks va fi unul dintre cei mai succes de când AMRES a preluat lanţul de cafenele în România. În Bulgaria, sunt şanse reale să creştem cum ne-am propus în România. Există foarte mult spaţiu pentru a ne consolida brandurile şi poziţia în piaţă în raport cu competiţia. 2020, cel mai probabil că va fi un an de real succes pentru brandurile pe care le reprezentăm”, a precizat şeful diviziei de expansiune al AMRES.

Raportul „Food and Beverage: Romania Market Report”, dat publicităţii în toamna anului trecut de Cushman & Wakefield Echinox, arăta că piaţa restaurantelor şi cafenelelor (F&B) din România ar putea ajunge la valoarea de 5 miliarde de euro, până 2022-2023.

În clasamentul european, România înregistrează cele mai scăzute valori ale cheltuielilor de consum aferente sectoarelor de F&B şi ospitalitate, ca procent din consumul total/familie din Uniunea Europeană (UE), cu doar 3,1% alocate, în 2018, comparativ cu o medie de 8,8% în Uniune, 9,2% în Ungaria sau 9% în Cehia.

Raportul Cushman & Wakefield Echinox a analizat 73 de operatori ce deţin aproximativ 700 de unităţi la nivel naţional şi care au înregistrat o cifră de afaceri de 650 milioane euro, în 2018, cu o cotă de piaţă de circa 20% din piaţa de restaurante şi cafenele din România, aşa cum reise din datele Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...