AFM: Din 13 decembrie începe înscrierea pentru finanțarea instalării de stații de încărcare pentru vehicule electrice

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale care doresc participarea în cadrul Programului "Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi" îşi pot crea, de miercuri, conturile de utilizator în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie pe site-ul Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 dec. 2021, 18:38
AFM: Din 13 decembrie începe înscrierea pentru finanțarea instalării de stații de încărcare pentru vehicule electrice

Începând cu data de 13 decembrie 2021, ora 10:00, solicitanţii pot depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Eficienţă Energetică în clădirile publice şi în cadrul Programului Iluminat Public rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi.

Potrivit sursei citate, bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 500 de milioane de lei.

Programul se adresează instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de municipiu, oraş, comună şi judeţ, municipiului Bucureşti şi subdiviziunilor sale, instituţiilor publice/UAT-urilor localizate în staţiuni turistice de interes naţional şi de interes local şi zonelor metropolitane ale municipiilor reşedinţă de judeţ/municipiului Bucureşti care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice.

„Din dorinţa de a adapta prevederile ghidului de finanţare la condiţiile tehnice contemporane, ca parte a conduitei permanente a instituţiei noastre îndreptate în sensul îmbunătăţirii actelor normative ce stau la baza liniilor de finanţare din portofoliu, am luat decizia promovării unui proiect de modificare a Ghidului aferent Programului de finanţare a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi. Modificarea se referă la caracteristicile tehnice ale punctelor de reîncărcare şi este menită să relaxeze condiţiile actuale, astfel încât solicitanţii să poată opta pentru o gamă mai largă de soluţii tehnice pe care să le adopte în cadrul proiectelor. Având în vedere că lansarea acestei linii de finanţare este mult aşteptată, iar dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice completează pachetul de măsuri destinat promovării transportului verde la nivelul ţării noastre, modificarea Ghidului de finanţare va fi realizată în regim de urgenţă, astfel încât documentaţiile tehnice să poată fi corelate cu noile prevederi, în vederea depunerii lor în cadrul sesiunii lansate astăzi (miercuri, n.r.)”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Lorand-Arpad Fulop.

Finanţarea în cadrul programului se acordă în procent de 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Suma maximă finanţată pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

AFM precizează că finanţarea se acordă pentru fiecare categorie de solicitant.

Astfel, pentru instituţia publică finanţarea este de maximum 800.000 de lei, pentru UAT – municipiul Bucureşti maximum 8 milioane de lei iar pentru o subdiviziune a municipiului Bucureşti tot cel mult 8 milioane de lei.

De asemenea, pentru UAT – municipiu de rang I – suma finanţată prin AFM este de maximum 4 milioane de lei, UAT – municipiu de rang II – maximum 3 milioane de lei, UAT – oraş – maximum 2 milioane de lei, UAT – comună – un milion de lei, iar UAT – judeţ – maximum 4 milioane de lei.

Potrivit AFM, instituţia publică/UAT localizată în staţiuni turistice de interes naţional poate primi o finanţare de maximum 3 milioane de lei, instituţie publică/UAT localizată în staţiuni turistice de interes local, cel mult 2 milioane de lei, iar zona metropolitană (definită sau constituită) a municipiilor reşedinţă de judeţ/municipiului Bucureşti, maximum 2 milioane de lei.

Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 150% din bugetul alocat Programului.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...