AFP: Hugo Chavez şi Fidel Castro au format o alianţă indispensabilă pentru amândoi

„Chavez este cubanez! El l-a însoţit pe Fidel (Castro) ca un adevărat fiu, iar prietenia sa cu (preşedintele) Raul (Castro) este profundă”, a afirmat Guvernul cubanez într-un comunicat citit, în timpul jurnalului de marţi seara, pe postul public de televiziune.

Timp de două decenii, cei doi au fost prieteni, aliaţi, confidenţi, susţinându-se necondiţionat atât pe plan intern, cât şi pe scena internaţională, Chavez mergând până la a propune unirea celor două ţări într-o federaţie, o idee refuzată de către compatrioţii săi printr-un referendum în 2007.

„Fidel este pentru mine un tată, un tovarăş, un maestru în strategie (…). Trebuie să mulţumim amândoi vieţii pentru că ne-am cunoscut”, declara în 2005 preşedintele venezuelean într-un interviu pentru cotidianul oficial cubanez Granma.

Fidel Castro l-a remarcat pe tânărul locotenent-colonel paraşutist în urma tentativei de lovitură de stat din 1992 împotriva vechilor partide şi oligarhiei venezuelene. Graţiat după doi ani de închisoare, Chavez a fost invitat la Havana şi a fost primit de Castro ca un adevărat şef de stat.

Începând de la triumful Revoluţiei cubaneze în 1959, Castro a manifestat mereu un interes special faţă de Venezuela, un vecin bogat în petrol. Potrivit Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol (OPEP), ţara deţine cele mai importante rezerve de ţiţei din lume.

Pentru Cuba, „Venezuela a fost întotdeauna foarte importantă în termeni geopolitici, deoarece ea are ceea ce insula nu are, şi anume petrol şi surse de energie”, declară pentru AFP istoricul şi scriitorul Angel Lombardi, în opinia căruia Castro nu a ratat nicio oportunitate de apropiere.

„Fidel a profitat întotdeauna de situaţia politică din străinătate pentru a-şi spori influenţa în regiune. Un pucist era perfect în această schemă”, continuă el.

Convergenţa ideologică nu a avut loc imediat, dar Castro a profitat de faptul că Chavez „nu avea nicio formare şi era un politician care se adapta circumstanţelor, pentru a-l atrage de partea sa”, apreciază Lombardi.

După alegerea lui Chavez în 1998, cei doi preşedinţi au început să se vadă mai frecvent, creând o alianţă sub privirea atentă a Washingtonului.

„Chavez ar trebui multiplicat de 5.000, 10.000, 20.000 de ori”, afirma la un moment dat liderul comunist, încredinţându-i astfel omologului său venezuelean ştafeta luptei împotriva imperialismului şi propulsându-l pe scena internaţională ca nou lider al stângii revoluţionare.

Castro a câştigat rapid acest pariu. În 2000, cei doi semnau un acord, în continuae în vigoare, prin care Venezuela se angaja să furnizeze aproximativ 130.000 de barili de petrol pe zi Cubei, la tarife preferenţiale.

Ajutorul pe care Caracasul l-a acordat unei insule asfixiate în urma prăbuşirii fostei Uniuni Sovietice, devenind rapid cel mai important partener economic al Havanei, a reprezentat o adevărată vestă de salvare.

În urma unei lovituri de stat eşuate împotriva lui Chavez, în 2002, mentorul său cubanez i-a sugerat, în 2003, să lanseze programe sociale vizând populaţia efavorizată. Această iniţiativă îl va ajuta să câştige un referendum privind revocarea sa din funcţie, convocat de opoziţie în 2004.

Chavez a investit miliarde de petrodolari în programe privind construcţia de locuinţe, accesul la îngrijiri medicale, alimentaţia, programe la care Cuba a participat în mod activ, trimiţând zeci de mii de medici în Venezuela, dar şi experţi militari.

Până la sfârşitul vieţii sale, în contextul în care a petrecut în Cuba, unde a primit îngrijiri pentru cancer, mai mult timp decât a petrecut în Venezuela, Chavez a primit sfaturi de la mentorul său, care s-a retras tot din motive de sănătate, în 2006, Fidel îndemându-l să aibă mai multă grijă de sănătatea sa.