1EUR = 4.7556 RON | Bucureşti 25 º

News

AGA de la SIF Moldova a fost amânată pentru vineri, din lipsă de cvorum

Adunarea generală a acţionarilor SIF Moldova (SIF4) nu s-a întrunit joi, la prima convocare, deoarece nu a fost îndeplinit cvorumul necesar, astfel că discuţiile privind majorarea capitalului şi alegerea unui membru CA au fost reprogramate pentru vineri.

05 apr, 2012 | Mediafax

La AGA au participat acţionari care deţin aproape 33% din capital, iar pentru derularea şedinţei era necesară prezenţa acţionarilor care să deţină 75% drepturile de vot.

La şedinţa de vineri urmează să fie dezbătută o propunere de triplare a capitalului social, la 155,7 milioane lei. Acţiunile nesubscrise de acţionari la finalul primei etape a majorării capitalului vor putea fi vândute pe bursă, printr-o ofertă adresată celorlalţi investitori.

Tot atunci, acţionarii vor analiza şi valoarea dividendelor pe care SIF Moldova ar urma să le distribuie din profitul record înregistrat anul trecut. Conducerea societăţii a propus un dividend de 0,22 lei/acţiuni, de peste două ori mai mare decât cel acordat anul trecut, de 0,09 lei/titlu. Valoarea totală a dividendelor care ar urma să fie acordate în acest an este de 114,2 milioane lei (26,3 milioane euro) şi reprezintă aproape 60% din profitul de anul trecut, de 191,5 milioane lei (45,2 milioane euro).

De asemenea, acţionarii vor discuta despre schimbarea cvorumului necesar pentru derularea AGA.

În prezent, decizii importante, precum majorarea capitalului social sau vânzarea unor acţiuni cu pondere foarte mare în portofolii, pot fi luate numai în adunări generale extraordinare, şedinţe care în ultimii ani s-au mai întrunit doar la SIF Transilvania (SIF3). Condiţiile minime de cvorum la celelalte patru SIF-uri sunt de 75% la prima convocare şi de 50% la a doua convocare.

Cerinţele de prezenţă sunt prevăzute în actele constitutive ale patru dintre SIF-uri. SIF Transilvania a reuşit în urmă cu câţiva ani să obţină în instanţă eliminarea din statut a prevederii referitoare la prezenţă, astfel că adunarea extraordinară se poate întruni cu un cvorum de minim 25% din acţiuni, conform legislaţiei privind societăţile comerciale.

Acţionarii vor alege şi un membru CA, întrucât un loc este vacant după revocarea lui Matei Alexandru, fost şef al SIF Moldova, pentru prejudicierea SIF ca urmare a încheierii unor contracte în perioada în care a ocupat funcţia de director general.

Fostul director general al BVB Valentin Ionescu candidează pentru un loc în CA, alături de directorul reprezentanţei Suceava a SIF Moldova, Niculae Skokan.

Acţiunile SIF Moldova au scăyut cu 0,39% în şedinţa bursieră de miercuri, la 1,29 lei. Raportat la acest preţ, capitalizarea SIF Moldova este de 669 milioane lei (153 milioane euro).

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO