Agenție de turism Fibula Air organizează pachete de vacantă dedicate românilor din diaspora

Fibula Air Travel, unul dintre cei mai importanți touroperatori din Europa de Est, anunță că lansează un nou produs de vacanță dedicat românilor din diaspora, pachete personalizate care permit plecarea din mai multe țări, în același timp, către aceeași destinație de vacanță.
Economica.net - vin, 08 aug. 2025, 20:37
Agenție de turism Fibula Air organizează pachete de vacantă dedicate românilor din diaspora

În perioada în care sute de mii de români din diaspora revin în țară pentru a pleca apoi în vacanță cu familia, o agenție de turism din România lansează o alternativa de sejururi coordonate, cu zbor direct, din fiecare țară de reședință. Noua soluție permite grupurilor formate din membri ai aceleiași familii sau prieteni stabiliți în țări diferite să se reunească direct în vacanță, fără escale și fără nevoia unui drum în plus prin România.

Platforma Fibula integrează zboruri charter și de linie din toate statele cu comunități mari de români, precum Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Belgia sau Olanda, dar și curse charter operate de pe 12 aeroporturi din România. Astfel, turiștii din diaspora pot pleca direct din țara în care locuiesc, iar cei din România pot alege cel mai apropiat aeroport intern. Toți pot ajunge împreună, în același timp, în destinația de vacanță, rezervând un singur pachet turistic, coordonat, indiferent de punctul de plecare și sosire.

„Suntem prezenți de peste 20 de ani pe piața din România și, în tot acest timp, am învățat să cunoaștem foarte bine turiștii români, inclusiv pe cei din diaspora. Pentru mulți dintre ei, vacanța din luna august este singurul moment din an în care se reîntâlnesc cu familia rămasă acasă. Tocmai de aceea, am vrut să le oferim o soluție care să le fie cu adevărat utilă și care să-i scape de escale, planificări separate, bilete din surse diferite. Odată cu lansarea platformei noastre de rezervări directe și cu deschiderea către piața B2C, am creat acest produs dedicat lor. Am automatizat un sistem care caută printre toate zborurile disponibile în Europa și identifică cele mai bune variante, cu plecare din cel mai apropiat aeroport. Rezervarea întregului pachet se face dintr-un singur loc, ușor, online, cu soluții deja optimizate. Ne ocupăm noi de partea logistică, dar turistul rămâne în control, alege ce i se potrivește și pleacă liniștit”, spune Muharrem Mavisu, director general Fibula Air Travel România.

Serviciul include opțiuni personalizate pentru familii, de la resorturi all-inclusive din Turcia sau Grecia, până la destinații europene cu un mix de relaxare și distracție, precum Cipru, Mallorca sau Tenerife. În plus, părinții pot opta și pentru serviciul de minor neînsoțit, astfel încât copiii din România să se alăture grupului direct în destinație, dacă adulții pleacă din diaspora. Noua funcționalitate este disponibilă deja pe platforma Fibula.

 

Despre Fibula Group

Fibula Group este cel mai mare touroperator din Balcani și un jucător regional de referință în industria turismului, cu peste 30 de ani de experiență pe piețele din Turcia și Europa de Sud-Est. Grupul deține birouri proprii și desfășoară operațiuni în România, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Kosovo, Serbia, Albania și Elveția, acoperind atât activitatea de touroperating, cât și ospitalitate, tehnologie și servicii de destinație (DMC). Din portofoliu fac parte hoteluri de 5 stele în Antalya (Belek și Side) și Ohrid (Macedonia de Nord).

 

Te-ar mai putea interesa și
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase focare de pestă porcină africană, a anunţat marţi Ministerul sârb al......
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Turismul elen a demonstrat în primele cinci luni din 2026 o rezilienţă solidă, pe fondul turbulenţelor geopolitice, ...