Agricola lansează oul care ajută vederea şi oul cu antioxidanţi

O companie din grupul Agricola, unul dintre cei mai importanţi furnizori de ouă din România, testează două produse noi: oul îmbogăţit pe cale naturală cu luteină şi oul îmbogăţit pe cale naturală cu antioxidanţi. Valoarea proiectelor se ridică la 1,4 milioane de euro.
Economica.net - lun, 28 apr. 2014, 10:20
Agricola lansează oul care ajută vederea şi oul cu antioxidanţi

Avicola Lumina, Constanța, parte din Grupul de firme Agricola, unul dintre cei mai importanţi furnizori de ouă din România, va lansa la finele anului 2015, respectiv în vara anului 2016 două sortimente de ouă funcţionale, care vor ajuta la prevenirea orbirii la adulţ , dar şi la reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet sau cancer. Compania este coordonatorul a două proiecte de obținere a unor noi alimente : primul presupune dezvoltarea unui ou îmbogăţit pe cale naturală cu luteină, care va ajuta consumatorii să se lupte cu riscul de degenerescenţă maculară, afecţiune oculară ce reprezintă principala cauză a pierderii vederii la adulţi. Cel de-al doilea proiect dezvoltă un sortiment îmbogăţit pe cale naturală cu antioxidanţi, elemente care joacă un rol esenţial în prevenirea și tratamentul bolilor cardiovasculare, hipertensiunii arteriale, diabet, artrită, cancer.

Primul proiect – unul național – dezvoltat de Avicola Lumina alături de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală IBNA Balotești, este câștigătorul Programului INOVARE a UEFISCDI – Ministerul Educaţiei Naţionale. Valoarea acestuia se ridică la aproximativ 800.000 EUR, din care 311.000 EUR sunt finanțați de la buget, iar restul de Avicola Lumina. Obiectivul acestuia constă în obținerea unui sortiment de ou îmbogăţit în mod natural cu caretonoizi (luteină şi zeaxantină), care ajută la prevenirea degenerescenţei maculare, afecţiune oftalmologică ce reprezintă principala cauză a pierderii vederii la adulţi.

Studii recente arată că degenerescenţa maculară afectează peste 5% dintre persoanele care depăşesc 65 de ani. Noile sortimente de ouă conţin într-o proporţie mai mare luteină şi zeantină, compuşi naturali prezenţi în compoziţia gălbenuşului de ou, ce ajută la blocarea acţiunii negative a luminii asupra retinei şi astfel, previn afecţiunile ochilor. Obţinute prin procedee şi tehnologii prietenoase faţă de animale, consumatori şi mediu, ouăle vor avea o coloraţie a gălbenuşului mai intensă, datorită proprietăţilor pigmentare ale celor două substanţe nutritive. „La nivel internaţional mai există un singur brevet referitor la ouă îmbunătățite pe cale naturală cu luteină, obtinut în SUA, sursa de luteină fiind gălbenele. În proiectul nostru vom folosi resurse locale. Vom realiza astfel un circuit integrat al unor resurse vegetale valoroase ale căror proprietăți vor ajuta la prevenirea îmbolnăviriii oamenilor, dar și la bunăstarea găinilor”, a menţionat Vasile Bunduc, director Avicola Lumina şi coordonatorul proiectelor.

Al doilea proiect de cercetare aplicată, derulat prin Programul Inovare pentru Cooperare internatională EUREKA-EUROSTARS, este coordonat de Avicola Lumina, parteneri fiind IBNA Balotești, dar și partenerii sârbi compania VINARIJA SIJACKI și INSTITUTE FOR FOOD TECHNOLOGY, respectiv partenerul sloven Jata-Emona-Emona Nutrition R&D Department din Ljubljana. Valoarea proiectului totalizează 600.000 EUR. „Acesta a obținut un punctaj bun atât la evaluarea națională cât și la aceea internațională așa că a primit, pentru activitățile întreprinse de parteneriatul român, o finanțare de 43% de la bugetul de stat. În cadrul acestui proiect se dezvoltă un nou sortiment de ou îmbogățit pe cale naturală cu acizi grasi polinesaturaţi, prin valorificarea subproduselor rezultate de la fabricarea vinului în calitate de antioxidanți naturali şi prin adăugarea controlată a acestora în rețetele furajelor destinate găinilor ouătoare „, a precizat coordonatorul echipei de la IBNA, dr. Margareta Olteanu.

Acizii graşi polinesaturati omega 3 (PUFA omega-3) sunt esențiali creșterii și dezvoltării normale a organismului uman și joacă un rol important în prevenirea și tratamentul bolilor cardiovasculare, hipertensiunii arteriale, diabetului, artritei, cancerului, etc.

Oul obişnuit conţine, în gălbenuș, acizi polinesaturați, dar nu într-o cantitate suficientă pentru a asigura necesarul zilnic, însă cu ajutorul unor rețete furajere care includ materii prime bogate în acizi PUFA omega-3, concentrația acestora în galbenușul de ou poate fi ridicată.

În România, consumul de ouă este de până la 260 ouă/an/cap de locuitor, mai mic decât în Uniunea Europeană, una dintre cauze fiind teama față de conținutul mare de colesterol – teorie demontată de studii recente.

 

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...