Agricultorii din sectorul ecologic pot depune cererile pentru ajutorul de minimis până pe 5 iulie inclusiv – APIA

Agricultorii pot depunere cererile pentru solicitarea ajutorului de minimis acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică până la data de 5 iulie inclusiv, iar valoarea totală pe care o pot primi în baza acestui sprijin se ridică la cel mult 15.000 euro, a anunţat, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Economica.net - J, 14 mai 2015, 08:20
Agricultorii din sectorul ecologic pot depune cererile pentru ajutorul de minimis până pe 5 iulie inclusiv - APIA

Beneficiarii acestui ajutor sunt întreprinderile care deţin exploataţii vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, care se află sub contract cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv producătorii agricoli persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, scrie Agerpres.

Potrivit APIA, ajutorul de minimis se acordă beneficiarilor care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate în anul de cerere 2013, în baza Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au depus cerere de ajutor în anul 2013 pentru exploataţiile cuprinse între 0,30 ha şi 5 ha inclusiv; 5,1 ha şi 20 ha inclusiv.

‘Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis este de 1.180 lei/exploataţie pentru exploataţiile cuprinse între 0,30 ha şi 5 ha inclusiv sau de 845 lei/exploataţie pentru exploataţiile cuprinse între 5,1 ha şi 20 ha inclusiv. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente’, se arată în comunicat.

Pentru obţinerea ajutorului de minimis, beneficiarii completează şi depun cererea pentru ajutorul de minimis în agricultură, la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza teritorială unde se află exploataţia însoţită de documente privind identitatea beneficiarului şi cele care dovedesc că este producător atestat în agricultura ecologică.

Hotărârea de Guvern nr. 219 din 29.04.2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii de Guvern nr. 864/2014 referitoare la schema de minimis ‘Ajutor specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică’ a fost publicată în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...