Agroland țintește afaceri de 1 miliard de lei și vrea să vină pe piața principală a Bursei de Valori București

07 11. 2025
agroland

Pe lângă creșterea cifrei de afaceri prin extinderea capacităților de producție, Agroland vizează și transferul pe Piața Principală a Bursei de Valori București până în anul 2028.

“Implementarea strategiei va fi susținută printr-un mix echilibrat de surse de finanțare, adaptat etapelor de dezvoltare ale Grupului. Printre acestea se numără credite bancare și finanțări instituționale, inclusiv un proiect major în valoare de 20 de milioane de euro la Mihăilești, finanțat de Raiffeisen Bank și garantat de Banca Europeană de Investiții (BEI). De asemenea, Grupul va accesa granturi europene destinate domeniilor agriculturii ecologice, industriei alimentare și energiei regenerabile”, potrivit companiei.

Strategia se bazează pe două faze, una de expansiune în perioada 2026-2028, cu afaceri consolidate de circa 750 de milioane de lei, și cea de consolidare și integrare, cu afaceri estimate de aproape un miliard de lei.

Investiții majore în producția de ouă și produse alimentare

În cadrul diviziei Food, Agroland extinde platforma avicolă de la Mihăilești la o capacitate de 900.000 de găini ouătoare cage-free până la finalul lui 2027 și va crește capacitatea fermei BIO de la Curtișoara la 30.000 de găini până în 2026.

O nouă fabrică de ouă lichide se va deschise în primul trimestru al anului viitor la Caransebeș, care va avea o capacitate de 10 tone de produs finit pe zi. În perioada 2027–2028 urmează să fie dezvoltate și linii de produse derivate, precum omlete, sosuri și maioneze.

Luna viitoare, compania va finaliza o unitate de tratare a gunoiului de grajd de 15.000 tone/an, cea mai mare din România, construită în parteneriat cu japonezii de la Kohshin.

Investițiile în această divizie până în 2028 sunt estimate la 125–130 milioane de lei.

„Aceste investiții sunt susținute de un context favorabil, caracterizat de un deficit european și global de ouă prognozat pentru următorii patru-cinci ani și de costuri de producție scăzute în România. Exporturile vor reprezenta între 40% și 50% din vânzările de ouă, direcționate în principal către piețele din Europa de Vest, unde marjele comerciale sunt superioare”, se mai arată în raportul companiei.. 

Retail agricol modern și digitalizat

Pentru divizia Retail, Agroland continuă expansiunea cu 15–20 de magazine noi anual, iar planul este ca până în 2028 să depășească 300 de unități.

Strategia vizează trecerea la conceptul „New Retail”, care integrează magazinele fizice cu platforma online și logistica, pentru a oferi o experiență unitară clienților.

Agribusiness integrat și sustenabil

În divizia Agribusines, grupul vrea să-și dubleze capacitatea de producție de furaje din unitățile de la Ișalnița, Șimian și Caransebeș, până la un volum total de 60.000 tone/an în 2028, și va extinde producția de petfood la 15.000 tone/an.

De asemenea, Agroland va lansa o linie proprie de substanțe fitosanitare și va dezvolta producția de semințe în parteneriat cu fermieri locali.

Investițiile planificate pentru această divizie se ridică la aproximativ 10 milioane de lei până în 2028.

Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, fondat de Horia Cardoș, care și-a început activitatea în 1997 ca o mică rețea de magazine pentru fermieri.

În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare rețea de peste 249 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie.