Agroland Business System a investit 100.000 de euro într-o fabrică de hrană pentru animalele de companie pe care vrea să o achiziționeze. Produce deja 300 de tone pe lună, iar planul este de „extindere puternică”

Agroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, vrea să intre puternic în zona producției de hrană pentru animale. În acest sens a închiriat o fabrică din județul Covasna pe care are în plan să o achiziționeze. În plus, compania a ajuns la 24 de magazine Mega după cinci inaugurări anul acesta. Ultima investiție, într-un magazin de 200 de mp din localitatea Dumbrăvița de lângă Timișoara, s-a cifrat la 650.000 de lei, compania mizând pe vânzări ale unității de peste 3,5 milioane de lei în 2024.
Alina Stanciu - vin, 15 dec. 2023, 11:01
Agroland Business System a investit 100.000 de euro într-o fabrică de hrană pentru animalele de companie pe care vrea să o achiziționeze. Produce deja 300 de tone pe lună, iar planul este de

Agroland Business System,  companie fondată în 2009, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș și care operează acum o rețea de aproximativ 230 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie, are în plan achiziția unei fabrici de hrană pentru animalele de companie din județul Covasna.

Compania produce deja în respectiva unitate, pe care a preluat-o momentan în chirie, peste 300 de tone de hrană de câini și pisici pe lună, marfă pe care o vinde în magazinele proprii.

„Am investit în jur de 100.000 euro în pornirea fabricii și urmează noi investiții în partea de ambalare”, ne-a mai declarat Cardoș.

În plus, compania continuă să investească în retail, în magazinele proprii MEGA, acolo unde își desface mare parte din producție cu un control mai bun al costurilor și al profitabilității.

„Modelul nostru integrat de business, de la sămânță la raft, presupune investiții complementare în segmentul de producție și în cel de retail. Pe fondul oportunităților apărute în piață, în ultimul an, ne-am axat în principal pe dezvoltarea și diversificarea capacității de producție pe diferite verticale, cu scopul de a reduce sezonalitatea veniturilor companiei. Cu toate acestea, rețeaua de magazine Agroland rămâne pentru noi o ancoră și punctul de desfacere pentru majoritatea produselor realizate în fabricile deținute de Agroland Business System, astfel că este nevoie de o amprentă geografică extinsă care să preia acest volum în creștere. De asemenea, produsele realizate în fabricile noastre care sunt vândute în magazinele Agroland generează o marjă mult îmbunătățită, existând un control sporit asupra prețului, ceea ce este un avantaj major în perioada de incertitudine pe care o traversăm. În acest sens, rămânând fideli viziunii noastre, am început să producem și hrană pentru animale de companie într-o fabrică din județul Covasna și plănuim să extindem puternic această gamă în perioada următoare”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

Recent, Agroland a investit 650.000 de lei, sumă care nu include stocurile de marfă, într-un nou magazin de format mare, Mega, al cincilea inaigurat anul acesta.

Noul magazin MEGA, situat în Dumbrăvița, județul Timiș, este al doilea magazin din proximitatea Timișoarei, după MEGA Moșnița. MEGA Dumbrăvița are o suprafață de peste 200 mp, cu o gamă de peste 3.000 de produse. Conducerea companiei estimează pentru acest magazin vânzări de peste 3,5 milioane de lei pentru anul 2024, cu un trafic mediu zilnic de aproximativ 250 de persoane.

Agroland Business System a înregistrat în primele nouă luni din 2023, la nivel consolidat, venituri din exploatare de 250,2 milioane de lei, în scădere cu 2% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, și un profit net de 4,9 milioane de lei, o majorare cu 38% față de perioada comparabilă a anului trecut.

Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG.

Agroland Business System (BVB: AG) operează o rețea de aproximativ 230 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie. De asemenea, compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...