Agroland și-a bugetat pentru 2026 o cifră de afaceri de peste 402 milioane de lei, în creștere cu 12%

27 03. 2026
Agroland Voitinel (2)

Compania vizează pentru 2026 o cifră de afaceri netă consolidată de 402,3 milioane de lei, în creștere cu 12% față de rezultatul estimat pentru 2025, și un profit net de 12,2 milioane de lei, mai mare cu 19%. Construcția bugetului reflectă o abordare prudentă, bazată pe capacitățile operaționale existente sau aflate în stadii avansate de finalizare, fără a include contribuția integrală a investițiilor majore în derulare.

„Bugetul pentru 2026 reflectă un echilibru între ritmul susținut de creștere al Grupului și disciplina financiară pe care am demonstrat-o în 2025, un an în care am accelerat dezvoltarea pe toate cele trei verticale și am confirmat potențialul modelului nostru integrat. Intrăm în 2026 cu fundații solide: o rețea de retail extinsă, o divizie Food în plină expansiune, un lanț agribusiness integrat operațional și continuăm investițiile începute. Pentru noi, 2026 este un an de execuție, în care capitalizăm investițiile realizate și pregătim terenul pentru o îmbunătățire semnificativă a eficienței și a marjelor în anii următori. Vom aborda anul cu prudență și vom rămâne încrezători în potențialul de creștere pe termen mediu și lung”, a declarat Horia Cardoș, fondator & CEO Agroland Group.

Pentru divizia Retail, compania estimează o creștere semnificativă în 2026, cu vânzări bugetate de 298,6 milioane de lei, în creștere cu 25% față de 2025. Evoluția este susținută atât de extinderea rețelei, cât și de performanța magazinelor existente. Vânzările din magazinele proprii sunt estimate la 177 milioane de lei (+36%), în timp ce rețeaua de franciză va genera 114,2 milioane de lei (+11%). Planul de dezvoltare include deschiderea a 15 magazine noi, dar și maturizarea celor 18 unități inaugurate în 2025. De asemenea, magazinele Agroland MEGA, al căror număr va crește de la 37 la peste 45 de unități, vor continua să câștige pondere în vânzările totale și să susțină creșterea accelerată a diviziei.

Divizia Food beneficiază în 2026 de un context de piață favorabil și de consolidarea capacităților existente. Pentru acest an, compania estimează vânzarea a 85,6 milioane de ouă de consum, în creștere cu 13%, pe baza capacității actuale a platformei de la Mihăilești, de aproximativ 300.000 de găini ouătoare. Extinderea platformei, care presupune construcția a 12 hale noi și creșterea efectivului cu încă 600.000 de găini, finanțată printr-un credit de 15 milioane de euro acordat de Raiffeisen Bank cu garantie de la Banca Europeană de Investiții, se va realiza etapizat pe o perioadă de 18-24 de luni. Ca urmare, contribuția acestei investiții la rezultatele din 2026 este minimă.

Divizia Agribusiness continuă să își extindă capacitatea de producție și portofoliul de produse. Pentru 2026, producția de furaje este bugetată la 32.082 de tone, în creștere cu 11%, pe fondul extinderii capacității fabricii de la Ișalnița și al integrării operaționale a acesteia. Totodată, noua linie de producție și ambalare de la Șimian, care va deveni operațională la începutul semestrului doi din 2026, va contribui la diversificarea sortimentală și la creșterea valorii adăugate.

La nivel consolidat, EBITDA pentru 2026 este estimată la 38,6 milioane de lei, în creștere cu 16%, iar profitul net la 12,2 milioane de lei (+19%). Cheltuielile de exploatare sunt bugetate în creștere cu 12%, sub ritmul veniturilor (+13%), ceea ce reflectă beneficiile integrării verticale și ale economiilor de scară. Bugetul include însă impactul investițiilor în curs, respectiv cheltuieli financiare mai ridicate aferente creditelor de investiții, amortizarea activelor puse în funcțiune în 2025 și costurile salariale aferente extinderii echipei. În acest context, marjele de profitabilitate sunt menținute la un nivel prudent, 2026 fiind un an de continuare a investițiilor, nu de valorificare integrală a acestora.

Grupul a publicat, de asemenea, rezultatele financiare finale pentru anul 2025, în linie cu cele comunicate anterior prin raportul preliminar. Singurele ajustări vizează profitul operațional, care se ridică la 23,7 milioane de lei (+38% față de 2024), și profitul net, de 10,3 milioane de lei (+35% față de 2024).

Despre Agroland Group

Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, fondat de Horia Cardoș, care și-a început activitatea în 1997 ca o mică rețea de magazine pentru fermieri. În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare rețea – peste 250 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie.  Divizia Agroland Food integrează fermele existente, fabrica de procesare a ouălor, fermele de reproducție și stațiile de incubare, și în viitor linia de abatorizare. Agroland Agribusiness administrează distribuția de inputuri agricole, tradingul de cereale, producția și selecția de semințe și fabricile de furaje. Acțiunile Agroland Business System și Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând din 2021, sub simbolul AG și respectiv AAB.