Ai absolvit liceul? Vezi cum te poţi angaja la Orange

Economica.net
30 05. 2013
orange_care_victoriei_23814600

Orange recrutează în această perioadă pentru postul de reprezentant de vânzări în ţară.
Candidaţii potriviţi pentru acest post sunt absolvenţi de liceu sau studenţi, au cel puţin un an experienţă într-un domeniu conex (vânzări, relaţii cu clienţii sau merchandising), vorbesc fluent limba engleză, sunt pasionaţi de tehnologie şi ştiu să opereze un PC.
Până pe 9 iunie poţi trimite candidatura pentru postul de reprezentant de vânzări la Bistriţa sau Sighişoara.  

Orange mai angajează pe postul de reprezentant de vânzări şi la Oradea. 5 iunie este ultima zi în care poţi aplica pentru acest loc de muncă.

Orange recrutează la Alba-Iulia pe postul de reprezentant de vânzări business.
Te califici pentru acest post dacă eşti absolvent de facultate, ai permis de conducere de cel puţin un an de zile, ai minimum doi ani experienţă în vânzări, preferabil în vânzări directe sau telecom, şi vorbeşti fluent limba engleză.
12 iunie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru acest loc de muncă.

Orange mai angajează în această perioadă pe postul de supervision engineer în Bucureşti.
Candidatul potrivit pentru acest post e absolvent de IT sau telecom, are experienţă în domeniu, are cunoştinţe de IP technology, Switch, P Router/PE Router, de Unix, Linux, de ITIL, vorbeşte fluent limba engleză şi, preferabil, şi limba franceză.
10 iunie este ultima zi de primire a CV-urilor pentru acest loc de muncă.

Orange mai angajează în Bucureşti pe postul de infrastructure engineer.
Te califici pentru acest loc de muncă dacă ai cunoştinţe de DMZ, logic security, de (Linux/Apache/Tomcat/MySQL/Php/Cyrus/Postfix, de shell şi Perl.
Candidatul ideal pentru acest post mai are cunoştinţe şi în cel puţin unul din următoarele domenii: KVM, XEN, OpenVZ, ORACLE, MySQL, NetApp, HP, HAProxy, NGINX.
De asemenea, candidatul ideal căutat de angajatori are cunoştinţe excelente de limba engleză şi cunoştinţe medii de limba franceză.
10 iunie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru acest loc de muncă.

Orange mai angajează în Bucureşti şi pe postul de consultant juridic.
Candidatul potrivit pentru acest post are unul-trei ani experienţă ca avocat într-o firmă de avocatură de top, e un bun negociator, are cunoştinţe avansate de drept civil şi, preferabil, şi de drept internaţional privat, proprietate intelectuală, dreptul muncii.