Air Claim cere în instanţă intrarea BlueAir în insolvenţă şi spune că are de recuperat încă 85.000 de euro

Air Claim este primul creditor care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru compania Blue Air, în condiţiile în care mai are de recuperat de la operatorul aerian 85.000 de euro, după ce acesta a făcut plăţi considerabile, amiabil ori prin executare silită, pe parcursul anului 2022, se arată într-un raport al companiei, remis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
AGERPRES - J, 02 mart. 2023, 12:40
Air Claim cere în instanţă intrarea BlueAir în insolvenţă şi spune că are de recuperat încă 85.000 de euro

Compania care facilitează obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate – Air Claim – precizează că rezultatele activităţii sale nu depind semnificativ de situaţia Blue Air, însă atrage atenţia că, în cazul în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potenţiale venituri ce rămân nerealizate (diferenţa dintre valoarea creanţelor şi costul de achiziţie).

„În contextul accelerării de business, precizăm că distribuţia cererilor de despăgubire după operatorii de servicii de transport aerian este echilibrată şi dimensiunea afacerii nu depinde semnificativ în niciun fel de activitatea companiei Blue Air. Cererea de insolvenţă depusă reprezintă un demers juridic firesc, care poate contribui chiar la notorietatea Air Claim, având în vedere că am fost primul creditor care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. Insolvenţa sau chiar falimentul Blue Air nu este de natură a afecta semnificativ veniturile Air Claim, costurile cu cesionarea respectivelor creanţe fiind puţin relevante, prin raportare la cifra de afaceri a societăţii. Cu toate acestea, se impune menţiunea că, dacă costurile sunt totuşi limitate în ceea ce priveşte situaţia Blue Air, în ipoteza în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potenţiale venituri ce rămân nerealizate (diferenţa dintre valoarea creanţelor şi costul de achiziţie)”, se spune în raport.

Air Claim adaugă că a acţionat în instanţă, pentru despăgubiri cerute de pasageri, mai mulţi operatori, Blue Air nefiind singurul sau cel mai important. Astfel, Air Claim a cesionat creanţe privind TAROM, Wizz Air, Hisky şi Air Bucharest.

De asemenea, activitatea de cesionare a creanţelor (la o fracţie din valoarea principalului) a fost intensificată, în momentul de faţă fiind depuse 150 – 200 de dosare lunar. Spre comparaţie, dosarele Blue Air depuse în cererea de deschidere a insolvenţei sunt în număr de 120 (practic mai puţin decât o lună de activitate).

Air Claim subliniază că anul 2022 a fost unul bun pentru afacere, numărul total de cereri de despăgubire pentru zboruri întârziate sau anulate fiind de 85.460, în creştere cu 219% faţă de anul 2021, în timp ce sumele aprobate la plată de companiile aeriene au fost în valoare de aproximativ 7,1 milioane de lei, cu 517% mai mult decât în anul 2021.

„Numărul solicitărilor pentru serviciile Air Claim – expresie a vizibilităţii şi notorietăţii companiei pe piaţa ţintă – a crescut pe fondul revenirii într-o mare proporţie a traficului aerian la volumele pre-pandemice, precum şi pentru că ne bucurăm de o eficienţă ridicată a campaniilor noastre de promovare online tradusă în rate mari de conversie, iar calitatea serviciilor noastre se reflectă în termenele tot mai scurte în care răspundem solicitărilor şi în care procesăm dosarele clienţilor. Platforma Air Claim este prezentă prin campanii de marketing online şi în alte pieţe din regiune, precum Ungaria şi Polonia, site-ul, materialele şi comunicările fiind traduse şi în limbile maghiară şi poloneză. Se lucrează de asemenea la identificarea unei modalităţi de extindere în Germania – fiind luată în calcul inclusiv înfiinţarea unei subsidiare acolo”, se spune în document.

Pe fondul continuării investiţiilor în promovare şi a diversificării serviciilor, compania se aşteaptă ca tendinţa de creştere a afacerii să se menţină şi în anul 2023, cu rezultate în beneficiul direct al investitorilor.

„Revenirea completă a numărului de zboruri la valorile de dinainte de pandemie, coroborată cu extinderea pe noi pieţe, poate determina un impact pozitiv semnificativ”, se mai spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...