Airbus anunță schimbarea imediată a softului la un număr mare de avioane A320

Grupul aeronautic european Airbus a anunţat vineri că a ordonat o modificare imediată a softului la un numărul important din familia de avioane A320, cele mai bine vândute, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 nov. 2025, 21:16
Airbus anunță schimbarea imediată a softului la un număr mare de avioane A320

Surse din industrie au declarat pentru Reuters că ar putea fi afectate aproximativ 6.000 de avioane, sau mai mult de jumătate din flota globală.

Recentul incident care a implicat o aeronavă din gama A320 a arătat că radiaţiile solare intense ar putea afecta datele critice pentru funcţionarea comenzilor de zbor, se arată într-un comunicat al Airbus.

„Airbus recunoaşte că aceste recomandări vor duce la perturbări operaţionale cu care se vor confrunta pasagerii şi clienţii”, a precizat compania.

Te-ar mai putea interesa și
Germania şi Italia vor să se coordoneze mai strâns în materie de migraţie
Germania şi Italia vor să se coordoneze mai strâns în materie de migraţie
Germania şi Italia intenţionează să se coordoneze mai strâns în materie de migraţie în urma recentelor dezacorduri legate de gestionarea migranţilor, a declarat miercuri ministrul de externe......
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
Statele Unite au anunţat joi o nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei, vizând în special nouă entităţi, printre ...
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, joi seară, că a urmărit trei principii esenţiale în elaborarea ...
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, ...