Airbus Helicopters a înfiinţat specializarea de tehnicieni aparate de bord pentru avion la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Brașov

După înființarea în 2016 a unei clase de tehnicieni „structură", şi după dublarea interesului elevilor pentru aceste specializări, Airbus Helicopters a înfiinţat, începând cu acest an, o nouă specialitate, aceea de tehnicieni aparate de bord (avion), arată un comunicat al Airbus Helicopters.
Economica.net - lun, 11 sept. 2017, 08:53
Airbus Helicopters a înfiinţat specializarea de tehnicieni aparate de bord pentru avion la Colegiul Tehnic „Transilvania

„Suntem încântați că programul nostru educațional are priză la tinerii din Brașov. Am început cu o clasă de 28 de elevi iar anul acesta numărul lor s-a dublat. România are nevoie de specialiști în aeronautică și Airbus Helicopters susține cu toată energia profesionalizarea tinerilor, astfel încât să fie pregătiți atât pentru schimbul de generații, cât și pentru acoperirea necesarului de forță de muncă generat de dezvoltarea industrială prevăzută. Pe platforma de la Ghimbav este nevoie de un suflu nou, avem mulți specialiști care se află la apusul carierei și care vor trebui înlocuiți, dar și de cadre noi pentru activitatea ce se va desfășura în facilitățile industriale deja realizate”, a spus Serge Durand, Directorul General al Airbus Helicopters Industries România.

„Parteneriatul Airbus Helicopters – Colegiul Tehnic Transilvania asigură pregătirea generală şi profesională a elevilor la nivelul cerinţelor angajatorilor, adaptate la dinamica pieţei muncii. Materialele educaţionale oferite şcolii creează premisa formării şi dezvoltării competenţelor pentru viitorii specialişti în domeniul aeronautic.
Formarea cadrelor didactice a reprezentat o investiţie importantă în dezvoltarea capitalului uman cu impact asupra creşterii calităţii actului educaţional oferit elevilor pregătiţi în specializări din domeniul aeronautic”, a declarat Daniela Felegean, Colegiului Tehnic „Transilvania” din Brașov.

Clasele cu profil aeronautic ale Colegiului tehnic „Transilvania” din Brașov sunt rezultatul unui proiect educațional generat și susținut de către Airbus Helicopters Industries, Ministerul Educației Naționale, Ambasada Franței, Institutul Francez din România, Alianța Franceză, Inspectoratul Școlar Judetean Brasov, clusterul Transylvania Aerospace, IAR SA, Colegiul Tehnic Henri Coandă, Campusul de Meserii și Calificări Aeronautice Provence – Alpes – Côte d’Azur.

Cei 56 de elevi care urmează aceste cursuri vor obține, la finalul a patru ani de studii, diplome de tehnicieni aparate de bord și tehnicieni structură. Parteneriatul dintre Airbus Helicopters și Colegiul Tehnic „Transilvania” are loc în contextul investiției Airbus Helicopters în noua fabrică de la Ghimbav unde va fi produs elicopterul Super Puma H215.

Airbus a generat venituri de 67 miliarde de euro şi a avut aproximativ 134.000 de angajaţi în 2016. Airbus oferă o gamă complexă de avioane de pasageri, cu capacităţi între 100 – 600 de locuri. Airbus activează de asemenea în domeniile avioanelor cargo, de luptă, transport şi misiuni de salvare şi în industria spaţială.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru noul ID Cross. Poziționat ca echivalentul electric al modelului de volum......
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe noi în 2027. Nu cred că vom avea o retrogradare a ratingului
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe ...
România nu putea evita majorarea taxelor şi impozitelor din cauza deficitului bugetar ridicat, susţine preşedintele Consiliului ...