Airbus Helicopters România livrează primele elicoptere H135 statului român

Ion Dobreanu - J, 04 mart. 2021, 14:12
Airbus Helicopters România livrează primele elicoptere H135 statului român

Airbus Helicopters România livrează primele trei din cele șase elicoptere de tip H135 Inspectoratului General de Aviație, a anunțat compania. Următoarele trei elicoptere sunt programate să fie livrate până la mijlocul acestui an. 

România a comandat zece elicoptere de tip H135, care urmează să fie folosite pentru misiuni de evacuare medicală (MEDEVAC), căutare și salvare în condiții dificile, în special la munte (SAR) și intervenții aeriene pentru cazuri medicale critice. La încheierea livrărilor, statul român va avea un pachet complex și complet care îi va permite operarea în întregime a acestor elicoptere (logistică, piese de schimb, utilaje, echipamente medicale, personal calificat și școlarizat).

„H135 este unul dintre cele mai de succes elicoptere ușoare bimotor produse de Airbus, perfect capabil să răspundă nevoilor clientului român în misiunile de tip MEDEVAC și SAR. Avem încredere în produsul nostru și rămânem fideli promisiunii pe care o facem fiecărui client – să livrăm on time, on quality, on cost” a declarat Georges Durdilly, directorul general Airbus Helicopters Romania.

Comandă de zece elicoptere

În septembrie 2018 a fost lansată o licitație internațională pentru furnizarea de elicoptere ușoare multirol statului român, la care Airbus Helicopters a participat cu varianta H135. Ca urmare a câștigării acestei licitații, la sfârșitul lunii iulie 2019 a fost încheiat un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani, care prevede cumpărarea a până la 10 elicoptere H135, precum și servicii de suport asociate operațiunilor medicale aeriene și misiunilor de căutare și salvare (SAR) în țară.

Airbus Helicopters a livrat peste 1.400 de elicoptere H135 clienților din întreaga lume, înregistrând peste 400.000 de ore de zbor anual. Domeniul operațional al H135 include misiuni ale forțelor de ordine, servicii medicale aeriene, transport aerian privat și de business, întreținerea parcurilor eoliene industriale și instruire militară.

Proiectul H135 din România a început în 2001. Airbus Helicopters Romania a vândut elicoptere și a oferit servicii de întreținere, reparații și modernizare către Ministerul de Interne al României pentru acest model de aeronavă care desfășoară în prezent două tipuri de misiuni: poliție și Servicii medicale de urgență – EMS.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters Romania (2002) și Premium Aerotec (2009) în Brașov și Airbus Defense and Space (2005) în București.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...