Airbus și IAR ar putea produce o parte din componentele pentru elicopterele H225M la Brașov. Care sunt condițiile

IAR Brașov și Airbus ar putea coopera pentru producția unor componente ale elicopterelor H225M în România, a anunțat gigantul în urma unui eveniment care a reunit furnizori cheie din domeniul aerospațial și al apărării din Franța și România. Ministrul Apărării declara la începutul anului că există o discuție ca parte din componente să se facă în România.
Andrada Ghira - mar, 24 mart. 2026, 13:17
Airbus și IAR ar putea produce o parte din componentele pentru elicopterele H225M la Brașov. Care sunt condițiile

„România este o țară strategică pentru noi”, a declarat Georges Durdilly, Director General al Airbus Helicopters în România. „Suntem pregătiți să ne extindem activitatea aici, creând locuri de muncă în tehnologia de vârf și un lanț de aprovizionare solid care să deservească atât România, cât și piața globală. În cazul proiectului H225M, piatra de temelie a angajamentului nostru față de România, cooperarea industrială completă va fi implementată în urma unei comenzi de 42 de unități”, mai spune oficialul companiei într-un comunicat de presă.

Evenimentul a servit drept platformă strategică pentru explorarea oportunităților de cooperare industrială legate de proiectul privind elicopterul multirol H225M pentru România, în cadrul programului SAFE (Security Action for Europe).

Comandă de 850 de milioane de euro prin SAFE

România a alocat 850 de milioane de euro pentru achiziția a 12 elicoptere medii de transport de la Airbus, care a deschis în 2016 o fabrică la Ghimbav. Obiectivul a fost ca aici să se producă elicoptere H215M, dacă România va comanda minimum 16 aparate.

Surse militare au explicat pentru HotNews că Armata nu a dorit să achiziționeze modelul H215M, considerat un înlocuitor insuficient de modern și puternic pentru elicopterele vechi IAR-330 Puma, ci a preferat să se orienteze în ultimii ani spre modelul H225M.

„H225 este un elicopter superior H215. La numărul de comenzi pe care îl dăm, de 12 elicoptere, nu se poate muta licența exclusiv în România. Va fi o achiziție în comun, nu doar cu componente din Franța. Există discuție ca parte din componente să se facă în România, într-un anumit procent, acelea care vor putea fi făcute, dar aceste detalii sunt tocmai subiectul discuțiilor de astăzi până maxim pe 30 mai”, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță, la prezentarea proiectelor României din SAFE.

„Industry Day” s-a concentrat pe facilitarea unui dialog direct între furnizorii de rang 1 (Tier-1) ai modelului Super Puma și companiile românești, pentru a evalua potențiale transferuri de afaceri, producția localizată și suportul pentru mentenanță pe termen lung a acestui model. Participanții la „Industry Day” s-au implicat în sesiuni B2B punctuale, menite să asigure alinierea tehnică și să identifice sinergii în domenii specializate, precum aerostructurile, electronica și componentele de motor.

Colaborarea dintre industriile aerospațiale române și franceze datează din anii 1970, inițiată de licențierea elicopterelor Alouette 3 și Puma. Aceste aeronave au stabilit o moștenire națională pentru România și au demonstrat precizia tehnică a tehnicienilor români.

„H225M este succesorul natural al acestei moșteniri. Fundația noastră industrială este pregătită pentru următoarea generație de producție. Îi invităm pe furnizorii noștri de Super Puma să vadă companiile locale nu doar ca pe simpli vânzători, ci și ca pe parteneri de rang 1 (Tier 1), capabili să îndeplinească cele mai înalte standarde EASA, pe măsură ce construim punțile necesare pentru viitorul nostru comun”, a declarat Marian Rasaliu, Director General al IAR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...