UPDATE Sub 1.000 de pasageri afectați: AirConnect anulează zborurile regulate din România și spune că acestea vor fi reluate din martie 2023

29 09. 2022
AirConnect YR-ACA (1)

AirConnect a anunțat că nu va opera zborurile regulate care trebuiau să înceapă în luna octombrie a acestui an. E vorba de mai multe de zboruri interne, dar și de două zboruri internaționale, de la București și Cluj-Napoca spre Budapesta.

„Din cauza întârzierii livrării celui de-al doilea avion AirConnect cât și a pregătirilor operaționale pentru zbor, ne vedem nevoiți să amânam începerea operării zborurilor regulate până la data de 26 martie 2023″, a anunțat compania.

Economica.net a întrebat AirConnect de câte persoane afectate de anularea zborurilor este vorba și când ar urma să primească al doilea avion în flotă. Compania ne-a transmis că sub 1.000 de pasageri au fost afectați de amânarea începerii zborurilor regulate AirConnect.

„Pentru cel de-al doilea avion suntem în discutii cu lessorul pentru acceptarea aeronavei. Este un proces complex ce necesită verificarea minuțioasă a avionului și a istoricului acestuia. Imediat ce este finalizată verificarea, va fi nevoie să vopsim aeronava în livery AirConnect. Urmează procesul de înmatriculare și inspecție a aeronavei, efectuată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Toate acestea pot dura aproximativ trei luni”, este răspunsul companiei la întrebarea Economica.net când va primi cel de-al doilea avion.

AirConnect are în prezent doar un avion ATR 72-600 închiriat, iar în luna august a acestui an compania urma să primească un al doilea avion. Pentru 2023 este planificată recepția a două avioane din același model.

Aeronava care se află în flota companiei este acum în Italia și va opera zboruri pentru compania aeriană Aeroitalia, cu care AirConnect avea semnat un parteneriat de mult timp, ne-a declarat Ralua Păuna, directorul de marketing al companiei. AirConnect are cu Aeroitalia un parteneriat de tip code share pentru vânzarea de bilete pentru zborurile de la Bacău spre Roma Fiumicino și Milano Bergamo, primele rute anunțate de Aeroitalia.

Aeroitalia este o companie italiană înființată anul acesta și care în flotă trei avioane Boeing 737-800, potrivit Planespotters.net.

Bilete gratuite pentru cei cu zboruri anulate

Cei care au cumpărat deja bilete de avion pentru zborurile AirConnect ce trebuiau operate în perioada 15 octombrie 2022 – 25 martie 2023 vor putea opta pentru modificarea gratuită a biletelor pentru altă dată de zbor sau pentru rambursarea contravalorii biletelor de avion. Rambursarea se va face în contul bancar din care s-a făcut plata, iar pasagerii vor primi un bilet de avion gratuit pentru un zbor operat de AirConnect, care va putea fi rezervat până pe 15 ianuarie 2023, mai spune compania în anunț.

Air Connect este firma prin care Air Connect operează în România. Compania a fost înființată în toamna anului trecut, iar acționarii companiei au fost până recent Regional Air Suport, deținută de Dorin Ivașcu, Cosmin Adrian Pop, Karpaten Outgoing, Domnița Iulia Muntean și Florin Necula, fiecare cu participații de 20%, potrivit platformei Termene.ro.