Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi vite, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, pragul maxim al subvenţiei fiind de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar.
AGERPRES - lun, 24 aug. 2026, 16:53
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar

Potrivit Legii privind suinele, ajutorul de stat se acordă crescătorilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate: deţin exploataţie/exploataţii autorizată/autorizate sanitar-veterinar la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, desfăşoară activitate de creştere şi/sau reproducţie a suinelor în perioada 1 martie 2026 – 31 decembrie 2026 în exploataţii autorizate sanitar-veterinar cu un număr minim de animale echivalent unui ciclu de producţie per capacitatea exploataţiei pentru porc gras şi/sau cu un efectiv mediu de minimum 30% din capacitatea exploataţiei pentru fermele de reproducţie, sunt înregistraţi în registrul unic de identificare şi deţin cod unic de înregistrare atribuit de către APIA şi nu se află în lichidare sau în faliment la data de 28 februarie 2026.

Pragul maxim al ajutorului este de 50.000 euro pentru un beneficiar.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor este de 11.540.120 de euro (58.800.373,436 lei) şi se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2026.

În ceea ce priveşte crescătorii de bovine, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate: la data de 1 martie 2026 deţin minimum 10 capete bovine sau bubaline în exploataţie cu cod ANSVSA, înregistrate în Baza Naţională de Date, cu excepţia celor din unităţile administrativ-teritoriale din zona montană prevăzute în planul strategic.

Valoarea totală ce poate fi acordată pentru întreprinderea care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru acest sector este de 54,4 milioane de euro (277.184.320 lei) şi se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Amber, companie globală de dezvoltare de jocuri și rețea de studiouri specializate cu sediul la București, anunță Station 58, un joc de aventură și puzzle dezvoltat de Amber Originals,......
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, înscrierile în perioada 12 octombrie – 6 noiembrie 2026
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, ...
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea ...
Iulian Stanciu, fondatorul eMAG, devine partener de afaceri cu Selly. Investește în proiectul NIBIRU de pe litoral
Iulian Stanciu, fondatorul eMAG, devine partener de afaceri cu Selly. Investește în proiectul NIBIRU de pe litoral
Inspire Asset Management, compania de investiții fondată de Iulian Stanciu, intră în acționariatul NIBIRU și continuă ...
Program revoluţionar în Japonia. Niponii relansează o nouă versiune a DOGE-ului din SUA, pentru a realoca 39,5 miliarde de euro
Program revoluţionar în Japonia. Niponii relansează o nouă versiune a DOGE-ului din SUA, pentru a realoca 39,5 miliarde ...
Guvernul japonez a relansat vineri un program pentru a elibera aproximativ 7 trilioane de yeni (aproximativ 39,5 miliarde ...