Al cincilea tren de metrou Alstom pentru Magistrala M5 a ajuns în România FOTO

Alstom, producătotorul trenurilor de metroul pentru magistrala de Drumul Taberei, a anunțat că al cincilea tren a ajuns deja în depoul Berceni și este pe drum cel de-al șaselea.
Economica.net - S, 21 dec. 2024, 09:25
Al cincilea tren de metrou Alstom pentru Magistrala M5 a ajuns în România FOTO

“În timp ce mulți oameni recapitulează numele renilor lui Moș Crăciun , noi trecem în revistă trenurile de metrou livrate de Alstom la București. Deci, cum se numește cel de-al cincilea tren de metrou Metropolis, pentru Magistrala 5? Se numește Sibiu și se află acum în depoul Berceni al Metrorex, urmând să parcurgă etapele pregătitoare intrării în circulație pe cea mai modernă magistrală”, se arată într-o postare pe LinkedIn a Alstom.

“Așadar: Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Sălaj și Sibiu. Iar în curând li se va alătura și trenul numărul 6, Cluj!”, spune Alstom

Între timp, primul sosit, trenul „Giurgiu” – cel cu farurile aprinse – , își continuă programul obligatoriu de testare / validare și obținere a Agrementului Feroviar, în vederea autorizării de punere în circulație cu pasageri”, mai arată compania.

Contractul cu Alstom pentru trenurile de metrou a fost semnat la final de 2020, iar trenurile sunt produse în Brazilia (fabrica Taubate). Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane euro. Fiecare tren are șase vagoane, 114 metri lungime și capacitatea este de 1.200 de pasageri/tren.

Trenurile nu au cum să circule cu pasageri în acest an, au explicat în septembrie oficialii Alstom România, fiindcă nu prea mai este timp suficient ca pe timp de noapte să fie făcute toate testele necesare, timpul de acces la infrastructură fiind redus (medie de 3 ore și jumătate pe noapte), pentru a nu afecta circulația pe timp de zi.

Te-ar mai putea interesa și
Trei răniţi în accidentul de la Posada, duşi la spitalul din Ploieşti
Trei răniţi în accidentul de la Posada, duşi la spitalul din Ploieşti
Trei dintre persoanele aflate în autoturismele implicate într-un accident produs, duminică, pe DN 1, la Posada, au fost transportate la spitalul din Ploieşti....
Alegeri prezidenţiale în Bulgaria: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Alegeri prezidenţiale în Bulgaria: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea ...
Cetăţenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, o cursă extrem ...
Orange, Digi și Vodafone după trei ani de competiție. Cine a câștigat cursa vitezei internetului în România
Orange, Digi și Vodafone după trei ani de competiție. Cine a câștigat cursa vitezei internetului în România
Vitezele medii de transfer au continuat să crească la nivel național în ultimii ani. ANCOM a analizat performanța operatorilor ...
Meta dezvoltă un robot umanoid împreună cu o companie chineză; primul prototip a fost realizat în trei luni
Meta dezvoltă un robot umanoid împreună cu o companie chineză; primul prototip a fost realizat în trei luni
Meta Platforms, compania care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a construit un prototip de robot umanoid în colaborare ...