Al doilea transport cu echipamente sanitare din Coreea de Sud a ajuns în România

Economica.net
28 03. 2020
index_42879800

Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic.

Echipamentele sanitare, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost cumpărate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a fi folosite în campania de combatere a extinderii pandemiei de coronavirus.

Combinezoanele vor fi distribuite, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, cu mijloace de transport din dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Coordonarea celor două zboruri s-a realizat, din partea României, de Centrul Naţional Militar de Comandă al MApN.