CFR Călători a primit marți al doilea tren nou Alstom Coradia Stream

O echipa de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat astăzi, 5 august 2025, recepția finală a ramei electrice RE-IR de tip Coradia Stream, unitatea TS02, la Depoul Alstom situat în incinta Atelierelor CFR Grivița, informează marți ARF. Acest al doilea tren nou de la Alstom, pentru România, a fost predat deja operatorului național CFR Călători.
Ion Dobreanu - mar, 05 aug. 2025, 17:20
CFR Călători a primit marți al doilea tren nou Alstom Coradia Stream

tren

„TS02 este cea de-a doua unitate multiplă electrică (EMU) interregională, construită și furnizată de constructorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria S.p.A., ce prevede furnizarea a 37 de astfel de rame electrice interregionale noi RE-IR”, precizează ARF.

Procesul de recepție finală a fost similar cu cel anterior desfășurat în data de 22 iulie 2025, la aceeași locație, pentru unitatea TS03.

Prin semnarea procesului verbal de recepție pentru punerea în serviciul comercial de transport feroviar de călători, s-a efectuat transferul dreptului de proprietate asupra ramei RE-IR TS02, de la furnizor către beneficiar, respectiv de la Alstom către ARF.

Alături de reprezentanții Alstom și ARF, la această acțiune a participat și un reprezentat al Asocierii Egis România S.A. – Egis Rail, în calitate de supervizor al acestui contract de achiziție de material rulant.

De asemenea, tot astăzi ARF a predat spre administrare rama RE-IR TS02 către operatorul de transport feroviar național SNTFC „CFR – Călători” – S.A., rama ce face parte din lotul celor 12 trenuri atribuite de ARF, în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSP-L1) nr. RUIC 61/29.12.2023, aprobat prin HG nr. 1328/28.12.2023.

Ulterior, pe măsură ce restul de 10 rame electrice interregionale din acest lot vor intra în proprietatea ARF și vor fi predate către SNTFC „CFR – Călători” – S.A.

trenAcestea vor circula pe toate rutele din contract (CSP-L1), respectiv:
1. București – Constanța;
2. București – Craiova;
3. București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara;
4. București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad;
5. București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Acest demers face parte dintr-un proiect fazat, derulat în două etape succesive:

– prima etapă a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 ÷ 2020

-a doua etapă este cofinanțată prin Programul Transport (PT) 2021 ÷ 2027.

Principalele rezultate și impactul proiectului la nivelul comunității includ:
– eficientizarea și îmbunătățirea calității serviciilor publice, oferite în cadrul transportului public feroviar de călători pe rute interregionale;
– atribuirea contractelor de servicii publice pentru transportul feroviar de călători tuturor operatorilor licențiați, în condițiile legii și în conformitate cu reglementările europene privind serviciile publice în domeniul transporturilor.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale țării, contribuind la:
– asigurarea mobilității;
– scăderea timpilor de călătorie;
– îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Valoarea totală a proiectului este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează:
– 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor;
– 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;
– 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri de extindere la aeroportul Otopeni. Va fi construită și o autogară
Planuri de extindere la aeroportul Otopeni. Va fi construită și o autogară
Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Bogdan Mîndrescu, susține că, pe lângă modernizarea și extinderea aeroportului Henri Coandă din Otopeni, există......
Leul a crescut în raport cu euro
Leul a crescut în raport cu euro
Moneda naţională s-a apreciat miercuri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) ...
Prețul aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.500 de dolari pe uncie
Prețul aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.500 de dolari pe uncie
Pe piaţa spot, cotaţia aurului a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 4.500 de dolari pe uncie, pe fondul ...
Un gigant indian aduce bani în fabricile din România. Gravita, una dintre cele mai mari companii de reciclare din lume, își mărește participațiile
Un gigant indian aduce bani în fabricile din România. Gravita, una dintre cele mai mari companii de reciclare din lume, ...
Gravita, un gigant indian listat pe mai multe burse mari, cu afaceri de miliarde de dolari, își mrește cota de interes ...