„Albania nu este de vânzare” – Protestul „Revoluţia Flamingo” împotriva unui proiect imobiliar de lux din Tirana al unor investitori din SUA a ajuns în cea de-a o suta zi

08 09. 2026
tirana albania

Protestul este îndreptat împotriva planurilor unor investitori americani de a dezvolta părţi ale lagunei Narta din delta râului Vjosa, scrie Agerpres.

Manifestanţii au purtat bannere cu sloganuri precum „Albania nu este de vânzare” şi au cerut demisia premierului Edi Rama, pe care îl acuză de corupţie în legătură cu sprijinul pe care continuă să îl acorde acestui proiect.

Proiectul ce prevede construirea unor hoteluri de lux, vile şi facilităţi de agrement în golful Zvernec şi insula Sazan este condus de o companie care are legături cu Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump.

Organizaţiile de mediu avertizează că acest proiect ar putea provoca daune de durată ecosistemului fragil al deltei Vjosa de pe coasta Mării Adriatice, inclusiv zonelor de reproducere şi odihnă pentru flamingo, egrete şi alte specii de păsări.

Mass-media albaneze au numit această mişcare de protest „Revoluţia Flamingo”.

Potrivit presei locale, nu a fost eliberată încă nicio autorizaţie de construcţie. Cu toate acestea, utilaje de construcţii au ajuns la faţa locului la sfârşitul lunii mai, declanşând un val de proteste care continuă în prezent.