Alcatel-Lucent ar putea vinde active după ce a raportat pierderi de 146 milioane de euro în T3

Alcatel-Lucent SA, unul dintre cei mai mari furnizori din lume de echipamente şi servicii pentru operatorii de telecomunicaţii, ia în considerare vânzarea de active pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiară, după ce a raportat pierderi în trimestrul trei, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 19:12
Alcatel-Lucent ar putea vinde active după ce a raportat pierderi de 146 milioane de euro în T3

Alcatel-Lucent examinează activele care ar putea fi scoase la vânzare, a declarat Paul Tufano, directorul financiar al companiei franceze, fără a nominaliza activele.

Compania cu sediul în Paris a raportat al doilea trimestru consecutiv de pierderi. În perioada iulie-septembrie 2012 Alcatel-Lucent a înregistrat pierderi nete de 146 milioane de euro, faţă de un profit de 194 milioane de euro în perioada similară din 2011. Analiştii estimau pierderi de 149,1 milioane de euro.

Vânzările companiei franceze au scăzut în trimestrul trei cu 2,8%, la 3,6 miliarde de euro, faţă de 3,55 miliarde de euro cât estimau analiştii.

Directorul general Ben Verwaayen nu a reuşit să revitalizeze vânzările deoarece companiile europene de telecomunicaţii şi-au redus cheltuielile din cauza crizei şi a concurenţei în creştere din partea rivalilor din Asia. Deja compania a redus sute de locuri de muncă pentru a-şi reduce pierderile iar anul viitor are de plătit datorii de peste 2 miliarde de euro. Ben Verwaayen a decis concedierea a 5.500 de angajaţi din întreaga lume, inclusiv 15% din forţa de muncă din Franţa, ca parte a programului de reducere a costurilor cu 1,25 miliarde de euro.

Vineri, acţiunile Alcatel-Lucent au scăzut cu 6,6%, la 77 cenţi, la bursa de la Paris. În ultimele 12 luni, acţiunile au scăzut cu 57%. La 31 septembrie compania avea datorii nete de 84 milioane de euro.

Alcatel-Lucent a avut anul trecut afaceri de 78 milioane de euro în România şi aproape 1.500 de angajaţi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...