Alegerea noului Papă va aduce Romei venituri de 55 milioane euro în luna martie

Alegerea noului Suveran Pontif ar putea fi o binecuvântare pentru Roma în vremuri de recesiune, hotelierii estimând că economia capitalei italiene va obţine în luna martie venituri suplimentare de 55 milioane euro datorită pelerinilor şi turiştilor care speră să îl vadă pe Papa Francisc.
Economica.net - vin, 15 mart. 2013, 09:56
Alegerea noului Papă va aduce Romei venituri de 55 milioane euro în luna martie

După abdicarea surprinzătoare a Papei Benedict al XVI-lea, numărul persoanelor care au vizitat Roma a crescut simţitor, oferind economiei locale un sprijin neaşteptat într-o perioadă lipsită în alţi ani de activitate turistică intensă, potrivit Bloomberg.

Şi mai mulţi turişti sunt aşteptaţi pentru slujba de întronare a Papei Francisc, programată marţi, şi pentru sărbătorile pascale.

În aprilie 2005, ceremonia de învestire a Papei Benedict al XVI-lea a atras aproximativ 350.000 de persoane.

„Anticipăm creşterea numărului de vizitatori cu 10% luna aceasta”, a declarat pentru Bloomberg preşedintele diviziei romane a asociaţiei hotelierilor Federalberghi.

Alegerea şi întronarea Papei ar putea aduce economiei Romei venituri suplimentare de până la 55 milioane euro în luna martie, a precizat reprezentantul hotelierilor. Estimarea include sume cheltuite la hoteluri, restaurante şi muzee, şi ar putea creşte cu aproximativ 10% numărul de persoane angajate în regim temporar de industria turistică locală, un spor binevenit în contextul şomajului aflat la maximul ultimilor 20 de ani.

Papa Francisc, de origine argentiniană, este primul Suveran Pontif sud-american şi primul non-european în ultimii 1.200 de ani. Agenţiile de turism speră că alegerea sa va atrage mai mulţi vizitatori străini, răsturnând declinul înregistrat în anii anteriori. Italia trece prin cea de-a patra rundă de recesiune din ultimii 12 ani.

Anul trecut, turismul a generat venituri de 7,3 miliarde euro pentru economia Romei, potrivit autorităţilor de specialitate. Numărul turiştilor care au vizitat Italia anul trecut a stagnat faţă de 2011 la aproape 77 de milioane, potrivit datelor prezentate recent de banca centrală.

„Cu un Papă care vine de pe alt continent, durează mai mult”, a declarat însă Antonio Gazzellone, responsabil pentru turism în cadrul primăriei din Roma. Oficialul se referă la perioada îndelungată de pregătire a unei călătorii la Roma din Argentina sau altă ţară sud-americană.

Papa Francisc se va întâlni sâmbătă cu contingentul de jurnalişti de la Vatican şi va oficia duminică prima rugăciune Angelus.

„Ne vom prelungi probabil vacanţa la Roma pentru a participa la apariţiile în public ale Papei. Sperăm să găsim o cameră în următoarele zile”, comentează pentru Bloomberg o tânără filipineză care lucrează în Dubai, aflată în vacanţă la Roma. Ea a adăugat că este dispusă să plătească în plus pentru o cameră la hotel.

Tarifele hotelierilor au crescut de până la două ori în timpul Conclavului cardinalilor pentru alegerea Papei. Cele mai modeste majorări de preţuri au fost înregistrate la pensiuni, care au scumpit preţul camerelor cu 8%, în timp ce unele hoteluri de 4 stele au aplicat tarife cu până la 125% mai mari.

Preţul mediu al unei camere la hotel în Roma pentru sâmbătă, 16 martie, este de 164 euro.

Municipalitatea este mai temperată în previziuni, apreciind că, deşi turismul religios este fără îndoială important, pelerinii nu au obiceiul să cheltuiască prea mult în călătorii.

„Înclină spre cazarea la unităţi cu specific religios, să ia masa la picnicuri. Ar putea cumpăra suveniruri sau imagini cu noul papă. Cu siguranţă nu se duc la Louis Vuitton să facă shopping”, comentează responsabilul pentru turism din Primăria Romei.

Economia Italiei a scăzut anul trecut cu 2,4%, după un an de măsuri de austeritate menite să reducă deficitul bugetar şi să corecteze datoria publică. Agenţia de rating Fitch a retrogradat săptămâna trecută calificativul Italiei, apreciind că economia ţării se va contracta şi în acest an, cu 1,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia – Prima contracţie economică din ultimii trei ani, în trimestrul 1 din 2026
Rusia – Prima contracţie economică din ultimii trei ani, în trimestrul 1 din 2026
PIB-ul Rusiei s-a contractat în primul trimestru din 2026 cu 0,3%, primul declin trimestrial de la începutul lui 2023, arată datele preliminare publicate miercuri de Ministerul Economiei,......
Putin şi Trump au discutat la telefon despre Iran şi Ucraina
Putin şi Trump au discutat la telefon despre Iran şi Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu omologul său american, Donald Trump, a declarat miercuri presei ...
Un nou grup parlamentar pentru susținerea unui guvern minoritar? Ce spune Bolojan
Un nou grup parlamentar pentru susținerea unui guvern minoritar? Ce spune Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat despre posibilitatea apariţiei unui nou grup în Parlament ...
Trump spune că are în vedere o reducere a forţelor armate americane staţionate în Germania
Trump spune că are în vedere o reducere a forţelor armate americane staţionate în Germania
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că ia în considerare reducerea numărului de trupe americane ...