Alegeri cruciale în Ungaria: Scrutinul parlamentar va avea loc pentru 12 aprilie, un test dur pentru Viktor Orban
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/05/viktor-orban-4436546-668x420.jpg)
”Am fixat data alegerilor legislative din 2026. Scrutinul se va desfăşura duminică, 12 aprilie 2026”, a declarat Sulyok pe Facebook.
Pentru prima dată de la preluarea puterii în 2010, premierul naţionalist Viktor Orban se va confrunta cu un contracandidat puternic din partea opoziţiei, Peter Magyar, al cărui partid de centru-dreapta conduce în preferinţele electoratului ungar în majoritatea sondajelor de opinie, scrie Agerpres.
”Alegerile libere sunt baza democraţiei reprezentative şi un eveniment deosebit de exprimare a suveranităţii poporului, în care fiecare cetăţean ungar cu drept de vot poate lua o decizie liberă şi responsabilă pentru a modela viitorul Ungariei”, a indicat biroul prezidenţial ungar într-o declaraţie.
Aceasta adaugă că data alegerilor a fost fixată cât mai curând posibil în conformitate cu Constituţia şi legislaţia electorală ungare.
De asemenea, în declaraţie preşedintele Tamas Sulyok îi încurajează pe toţi cetăţenii ungari să participe la aceste alegeri legislative.
Pentru prima dată de la preluarea puterii în 2010, premierul naţionalist Viktor Orban se va confrunta cu un contracandidat puternic din partea opoziţiei, Peter Magyar, al cărui partid de centru-dreapta Tisza conduce în preferinţele electoratului ungar în majoritatea sondajelor de opinie.
Aliat apropiat al preşedinţilor american Donald Trump şi rus Vladimir Putin, precum şi al Chinei, Viktor Orban (62 de ani), care are relaţii tumultuoase cu Bruxelles-ul, pe care îl acuză că încurajează războiul în Ucraina, se prezintă ca o ”alegere sigură” într-o lume instabilă.
El a introdus recent o serie de măsuri sociale.
De partea sa, Peter Magyar (44 de ani) s-a angajat să lupte contra ”corupţiei generalizate” şi să deblocheze miliardele de euro îngheţate de Uniunea Europeană din cauza atingerilor aduse de Budapesta statului de drept.
Afişând poziţii anti-imigraţie chiar mai stricte decât Orban, el a schiţat o politică externă pro-occidentală, afirmând că va depune eforturi pentru a face din Ungaria un aliat fiabil în cadrul NATO şi al UE şi exprimând critici faţă de China şi Rusia.
Potrivit unor sondaje de opinie recente, în afară de Fidesz şi Tisza, partidul de extremă dreapta Patria Noastră are şanse de a accede în parlament, în timp ce niciuna dintre celelalte formaţiuni politice nu ar reuşi să atingă pragul de 5% din voturi necesar pentru accederea în parlament.