Alegeri în Bulgaria: Premierul Boiko Borisov spune că vrea un guvern de tehnocrați

Premierul bulgar Boiko Borisov a sugerat crearea unui guvern de experţi transpartinic după alegerile parlamentare de duminică, unde partidul său GERB a ieşit pe primul loc, dar fără a obţine majoritatea absolută.
AGERPRES - lun, 05 apr. 2021, 08:59
Alegeri în Bulgaria: Premierul Boiko Borisov spune că vrea un guvern de tehnocrați

„Propun să facem pace – haideţi să instalăm experţi să îşi asume responsabilitatea şi haideţi să facem tot ce putem pentru a ieşi din pandemia (de coronavirus) până în decembrie şi să începem să avansăm”, a declarat Borisov la primele ore ale dimineţii de luni, citat de DPA şi BTA.

Conform exit poll-urilor Gallup International, partidul conservator al lui Borisov, GERB, a obţinut circa 25% din voturi, scrie Agerpres.

Borisov nu a explicat în detaliu ce experţi ar putea fi numiţi într-un astfel de guvern.

În afară de GERB, alte şase formaţiuni politice, dintre care trei sunt antisistem, ar urma să aibă mandate în noul parlament.

Într-un video postat pe Facebook, Borisov s-a adresat partidelor antisistem: „Nu aveţi expertiză, nu aveţi oameni, ar trebui să învăţaţi, dar aveţi un potenţial enorm”.

Cursa pentru poziţia a doua este foarte strânsă. Partidul ITN (‘Există un astfel de popor’), condus de prezentatorul TV şi cântăreţul Slavi Trifonov, şi Partidul Socialist, aflat în opoziţie, sunt cotate cu câte 15-17% din voturi.

Alte două partide de protest – Mişcarea Turcă pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS) şi Mişcarea Naţională Bulgară (IMRO, naţionalistă) – ar urma de asemenea să intre în legislativ, conform exit poll-urilor.

Formaţiunea de opoziţie Bulgaria Democrată (DB), ai cărei membri au participat la protestele de stradă de anul trecut în legătură cu acuzaţiile de corupţie împotriva coaliţiei de guvernământ conduse de GERB, se poate baza pe 10% din voturi. Cu toate acestea, liderul DB, Hristo Ivanov, nu a exclus organizarea de noi alegeri.

Ţinând cont de modul în care ar urma să se distribuie mandatele, formarea unui guvern ar putea fi extrem de dificilă.

GERB va avea nevoie de cel puţin alte două partide pentru a forma o majoritate. Or, toate partidele noi au transmis că nu se vor alia cu Borisov, iar socialiştii au exclus orice intrare într-o coaliţie împreună cu acesta.

Dar nici opoziţia, foarte divizată, nu pare să se poată alia împotriva premierului conservator. De pildă, formaţiunea ITN refuză orice colaborare cu socialiştii, pe care-i consideră parte a castei oligarhice şi corupte formate în Bulgaria.

Un număr de 6,7 milioane de persoane cu drept de vot au fost aşteptate la urne pentru a-i alege pe cei 240 de membri ai parlamentului de la Sofia.

Conform Gallup International, prezenţa la vot a fost de circa 48%. Datele oficiale nu sunt încă disponibile.

Scrutinul de duminică a fost însoţit de numeroase reglementări de protecţie sanitară, una dintre măsuri fiind posibilitatea ca persoanele aflate în carantină să poată vota la urna mobilă.

Rezultatele finale ale alegerilor nu aşteptate mai devreme de joi.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...