Alegeri în Japonia: Conservatorii au obţinut majoritatea absolută – exit-poll

Conservatorii din cadrul Partidului Liberal-Democrat (PLD) au obţinut majoritatea absolută în Camera Deputaţilor din Japonia, în urma alegerilor legislative de duminică şi vor reveni la putere după o pauză de trei ani, arată sondajele efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.
Economica.net - D, 16 dec. 2012, 11:39
Alegeri în Japonia: Conservatorii au obţinut majoritatea absolută - exit-poll

Partidul Liberal-Democrat condus de Shinzo Abe, probabil viitorul premier, a câştigat 275 dintre cele 310 mandate în Camera inferioară, care numără 480 de locuri, respectiv mai mult decât majoritatea absolută de 241, a anunţat, la ora locală 20.00 (13.00 ora României), postul de televiziune public NHK, pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Marile televiziuni private au oferit estimări comparabile.

Această formaţiune, care a condus Japonia aproape fără întrerupere de la sfârşitul anilor ’50 şi până în 2009, pare să revină în forţă după acest scrutin anticipat.

Ea ar putea chiar să obţină majoritatea calificată de două treimi împreună cu aliatul său de centru, ceea ce ar facilita misiunea acestei coaliţii în faţa unui Senat fără majoritate clară.

Partidul Democrat din Japonia (PDJ, centru-stânga) al actualului premier Yoshihiko Noda, pare să fi suferit o înfrângere dură, păstrându-şi doar 55, cel mult 77, de mandate faţă de 308 câte avea după victoria sa istorică la scrutinul precedent din 2009, potrivit NHK.

La ora locală 18.00, rata de participare era de 41,77 la sută, cu 6,63 de puncte mai puţin decât în urmă cu trei ani la aceeaşi oră, potrivit Guvernului. Alegătorii care au votat anticipat au fost însă mult mai puţini decât în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...