Alegeri în Serbia: Sute de sârbi din Kosovo au trecut frontiera pentru a vota

Sute de sârbi kosovari au trecut graniţa duminică pentru a vota la alegerile parlamentare din Serbia, după ce Pristina şi Belgradul nu au reuşit să ajungă la un acord care să le permită să voteze în oraşele şi satele lor.
AGERPRES - lun, 18 dec. 2023, 09:37
Alegeri în Serbia: Sute de sârbi din Kosovo au trecut frontiera pentru a vota

Duminică dimineaţa, peste o duzină de autocare închiriate de autorităţile sârbe erau pregătite să plece din gara din Mitrovica, potrivit AFP. Este nevoie de două ore pentru a trece graniţa dintre Kosovo şi Serbia, sute de maşini fiind blocate, potrivit autorităţilor locale.

De la declararea independenţei de către Pristina în 2008, sârbii kosovari au putut vota la locul lor de reşedinţă. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost atunci responsabilă pentru transportul buletinelor de vot în Serbia.

Dar anul acesta, ca şi în 2022, în absenţa unui acord între Serbia şi fosta sa provincie, a cărei independenţă nu a recunoscut-o niciodată, cei care au vrut să voteze au fost forţaţi să treacă graniţa.

„Vrem ca cei mai buni să câştige”, a spus Blagoje Stosic, un pensionar care a venit cu un grup de prieteni din Gnjilane, la aproximativ 100 de kilometri distanţă. „A fost o aşteptare lungă, mulţi oameni au pornit la drum pentru a-şi face datoria”, a adăugat el.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a susţinut întotdeauna că nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo.

„Le sunt recunoscător oamenilor noştri din Kosovo”, a declarat el în timp ce mergea la vot duminică, mulţumindu-le „pentru dragostea pentru ţara lor”.

Kosovka Paunovic, în vârstă de cincizeci de ani, lucrează pentru o companie de stat guvernamentală sârbă din Kosovo. A stat la coadă de asemenea timp de câteva ore pentru a vota: „Am venit să votăm Serbia, statul sârb, pentru că este singurul care ne susţine, astfel încât să continue să ne susţină”.

Problema Kosovo, cu o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, dintre care 120.000 de sârbi, rămâne o obsesie pentru unii sârbi, care consideră că teritoriul este leagănul lor naţional. Iar unii sârbi kosovari refuză orice supunere faţă de Pristina.

Te-ar mai putea interesa și
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a discutat luni, la Jeddah, despre evoluţiile din regiune cu şeful Comandamentului central american pentru......
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii ...
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a ...