Alegeri Rusia 2024 – Ţările baltice consideră că alegerile din Rusia nu vor fi libere şi corecte

Miniştrii de externe din cele trei state baltice au declarat luni că viitoarele alegeri prezidenţiale din Rusia nu vor fi "nici libere, nici corecte", Vladimir Putin candidând pentru un nou mandat fără un adversar real, potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 20 feb. 2024, 08:59
Alegeri Rusia 2024 - Ţările baltice consideră că alegerile din Rusia nu vor fi libere şi corecte

Liderul rus se pregăteşte să-şi extindă controlul de două decenii asupra puterii la alegerile din martie, în timp ce Occidentul este indignat de moartea celui mai cunoscut adversar al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, scrie Agerpres.

Într-o declaraţie comună, miniştrii de externe ai Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, foste republici sovietice care au devenit membre ale NATO şi UE şi ale căror relaţii cu Moscova rămân tensionate, au denunţat „represiunea totală” împotriva opoziţiei şi a mass-mediei independente din Rusia.

„Viitoarele alegeri prezidenţiale din Rusia nu vor fi nici libere, nici corecte”, au transmis ei, denunţând „lipsa unor candidaţi alternativi credibili”.

„Aceste alegeri nu vor avea legitimitate democratică”, au mai scris ei.

Tot luni, Ministerul de Externe lituanian a convocat un diplomat rus la Vilnius după moartea lui Aleksei Navalnîi.

Diplomatului i s-a înmânat o notă de protest şi i s-a spus că „toată responsabilitatea pentru moartea domnului Navalnîi aparţine domnului Putin şi regimului de la Kremlin pe care îl conduce”, a precizat ministerul într-un comunicat.

De ani de zile, Rusia a ţinut figurile opoziţiei departe de alegeri şi politică, o represiune care s-a accelerat după ce Kremlinul a ordonat trupelor ruseşti să invadeze Ucraina în 2022.

Alegerile, care se aşteaptă să aibă loc pe parcursul a trei zile începând cu 15 martie, coincid cu cea de-a zecea aniversare a anexării Crimeii, ceea ce constituie „o altă provocare flagrantă din partea Rusiei”, au declarat miniştrii.

Rusia intenţionează, de asemenea, să organizeze alegeri în teritoriile pe care le-a anexat în 2014 şi după invazia din 2022.

„Susţinem cu tărie independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional”, au spus miniştrii.

La începutul lunii februarie, Rusia a convocat diplomaţi din statele baltice după ce le-a acuzat că încearcă să „saboteze” alegerile din Rusia prin ignorarea cererilor de securizare a secţiilor de votare ale ambasadelor sale de pe teritoriul lor.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...