Alegeri SUA – Cinci lucruri importante de urmărit în dezbaterea prezidenţială

Preşedintele democrat Barack Obama şi contracandidatul său republican Mitt Romney se vor înfrunta miercuri la Denver, în cadrul primei dezbateri televizate dintre cei doi din această campanie, relatează CNN, care prezintă cinci lucruri importante care ar putea conta în câştigarea aceste confruntări.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 17:19
Alegeri SUA - Cinci lucruri importante de urmărit în dezbaterea prezidenţială

1. ATITUDINEA

Primul şi cel mai important test pentru preşedinte şi pentru Romney la această dezbatere este să se comporte ca şi cum ar fi preşedinţi în funcţie. „Dacă preşedintele sau Romney pot trece acest test, restul nu mai contează. Ideile mari venite de la o persoană mică nu te fac preşedinte al Statelor Unite”, a declarat strategul republican Alex Castellanos. „Când vine momentul, este ca şi cum ai face o cerere în căsătorie. Este un moment mare”, a adăugat el.

2. INCIDENTUL DIN LIBIA

Prima dezbatere este consacrată oficial politicii interne, problemele legate de securitatea naţională şi politica externă fiind lăsate pentru dezbaterile ulterioare. Dar Romney ar putea să nu fie mulţumit să aştepte atât de mult pentru a ataca modul de gestionare a incidentului de la Benghazi.

Într-un sondaj recent realizat de Fox News, 43 la sută dintre alegători au declarat că dezaprobă modul în care Obama a acţionat în Libia, în timp ce 39 la sută s-au declarat de acord cu această strategie.

3. ECONOMIA

Economia rămâne principala problemă la care se raportează alegătorii americani şi, potrivit unui sondaj CNN/ORC International, opiniile sunt împărţite cu privire la candidatul care ar face o treabă mai bună în acest domeniu.

Miercuri seara vor fi prezentate două versiuni diferite. Candidatul care îşi va prezenta şi îşi va vinde mai bine programul va face un pas important în câştigarea dezbaterii şi, mai important, în câştigarea voturilor alegătorilor indecişi.

4. FEMEILE ŞI HISPANICII

Cu peste 50 de milioane de persoane care vor urmări dezbaterea de miercuri seara, este puţin probabil ca Obama să rateze ocazia de a aduce în discuţie aceste subiecte, în privinţa cărora are un avans considerabil faţă de contracandidatul său.

5. FRAZELE MEMORABILE

Şi nu în ultimul rând, dezbaterea va fi un moment propice pentru rostirea unor fraze memorabile. „Echipa lui Romney a conchis că dezbaterile sunt despre crearea de momente şi i-a furnizat acestuia o serie de expresii pe care el le-a memorat şi exersează folosirea lor cu consilierii săi încă din august”, au afirmat reporterii Ashley Parker şi Peter Baker într-un articol apărut în New York Times.

Te-ar mai putea interesa și
Forţele armate americane au lovit o navă care încerca să ajungă în Iran
Forţele armate americane au lovit o navă care încerca să ajungă în Iran
Forţele armate americane au anunţat că sâmbătă au scos din uz o navă de marfă sub pavilion gambian care încerca să ajungă într-un port iranian, lovind sala motoarelor cu o rachetă....
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări ...
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
Premieră în sistemul bancar din România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cei care au deja instalată ...
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings și retailerul auto Porsche Inter Auto România au anunțat lansarea unui parteneriat exclusiv dedicat pasagerilor ...