Alegeri SUA: Participarea la scrutinul prezidenţial american, cea mai ridicată din ultimul secol

Economica.net
04 11. 2020
us_voting_01_47085600

Portalul Edison Research estimează peste 157 de milioane de voturi la acest scrutin, adică o rată de participare de circa 65,7%, cu mai mult de cinci puncte procentuale peste rata participării, de 60,1%, la alegerile desfăşurate cu patru ani în urmă. Potrivit US Elections Project, numărul celor care au votat este de circa 160 de milioane. Participarea la vot ar putea să depăşească acum recordul de 65,7% din anul 1908, scrutinul din acel an având însă loc înaintea revizuirii Constituţiei prin care li s-a acordat femeilor dreptul de vot.

Scrutinul de marţi s-a desfăşurat în condiţiile pandemiei de COVID-19, care în SUA a ucis până în prezent peste 232.000 de oameni. S-a ajuns astfel la un record al votului anticipat, peste 100 de milioane de alegători alegând această modalitate de vot, dintre care 35,9 milioane au venit la urne înainte de 3 noiembrie şi 64,7 milioane au optat pentru votul prin corespondenţă.

Conform ultimelor date, Donald Trump are asiguraţi 213 electori din cei 270 necesari în Colegiul Electoral pentru a câştiga alegerile şi Joe Biden 224 de electori.

Mai multe state-cheie în deznodământul scrutinului prezidenţial american – respectiv Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin – au avertizat că vor mai avea nevoie de ore sau poate chiar zile pentru a număra toate voturile, parţial din cauza numărului mare de voturi prin corespondenţă.