Alegeri SUA – Trump spune că a ajuns la un acord cu Kamala Harris asupra dezbaterii din 10 septembrie

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat marţi că a ajuns la un acord ca să poată avea loc dezbaterea televizată foarte aşteptată din 10 septembrie cu adversara sa democrată în alegerile prezidenţiale, Kamala Harris, la două zile după ce ameninţase că nu va participa la aceasta, informează miercuri AFP.
AGERPRES - mie, 28 aug. 2024, 11:04
Alegeri SUA - Trump spune că a ajuns la un acord cu Kamala Harris asupra dezbaterii din 10 septembrie

Echipa actualei vicepreşedinte a SUA nu a confirmat însă că evenimentul ar urma într-adevăr să aibă loc, scrie Agerpres.

Pe reţeaua sa Truth Social, candidatul republican a declarat că a ajuns la un acord cu echipa democrată asupra dezbaterii, care ar urma să aibă loc pe canalul ABC în aceleaşi condiţii ca şi confruntarea organizată pe 27 iunie pe CNN între Trump şi candidatul de atunci, preşedintele democrat Joe Biden, explică el.

La acea dată, nu exista public în studio, iar microfonul celor doi candidaţi era tăiat atunci când concurentul îşi exprima punctul de vedere.

Trump a declarat că ABC l-a asigurat că dezbaterea, organizată în Philadelphia, va fi „corectă şi echitabilă”.

Echipa de campanie a Kamalei Harris făcuse presiune ca microfoanele candidaţilor să rămână deschise de-a lungul întregului program. Organizarea a reacţionat acuzându-l pe miliardar că a schimbat regulile jocului şi a rămas evazivă în ceea ce priveşte acceptarea termenilor dezbaterii.

„Cei doi candidaţi şi-au făcut publică dorinţa de a dezbate cu microfoanele netăiate pe toată durata dezbaterii, pentru a permite schimburi reale (…), dar se pare că Donald Trump lasă echipa sa să-l contrazică”, a afirmat echipa Kamalei Harris într-un comunicat.

„De ce aş dezbate împotriva Kamalei Harris pe acest canal?”, scrisese duminică fostul preşedinte pe Truth Social, pe fondul fricţiunilor asupra gestionării microfoanelor.

Cu toate acestea, republicanul susţine că această problemă în jurul microfoanelor „nu are importanţă pentru mine”. „Aş prefera fără îndoială ca (microfoanelor) să fie deschise”, a spus el.

La rândul său, echipa de campanie a Kamalei Harris a acuzat anturajul candidatului republican că vrea să îl protejeze cerând ca microfoanele să fie tăiate, pentru că „ea nu îl crede pe candidatul său capabil să rămână prezidenţial timp de 90 de minute”.

Marţi, pe Truth Social, Trump a afirmat că democrata refuzase organizarea unei dezbateri pe 4 septembrie pe Fox News, canalul preferat de conservatori, dar că această întâlnire rămâne posibilă dacă Harris „îşi schimbă părerea”.

Te-ar mai putea interesa și
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, faţă de perioada similară din 2025, în timp ce pe segmentul "electrice 100%" avansul a fost de 88%, ajungând......
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
Umanpyvo, una dintre cele mai mari berării din Ucraina, se extinde în România și anunță deschiderea a 50 de magazine. ...
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Dezvoltatorul Impact începe construcția ansamblului rezidențial Aria Verdi din zona Barbu Văcărescu din Capitală, un ...
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program finanțat de PNRR
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program ...
O mie de organizaţii din România vor putea beneficia gratuit de un sistem dedicat autoevaluării nivelului de maturitate ...