Alegerile parlamentare anticipate din Serbia s-ar putea organiza cel mai devreme pe 31 mai, anunță președintele Vucic
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/vucic-5345677-746x420.webp)
În declaraţii de presă după consultările cu reprezentanţii Mişcării Socialiştilor, Alianţei Maghiarilor din Voivodina şi Partidului Dreptăţii şi Reconcilierii, Vucic a subliniat că le-a promis cetăţenilor alegeri parlamentare anticipate şi că acest lucru înseamnă că alegerile vor avea loc până la sfârşitul acestui an.
„Pe cât posibil, voi căuta să îndeplinesc această promisiune, precum şi multe altele, cu excepţia cazului în care întreaga lume se va prăbuşi, în modul în care merg lucrurile, nu mai poţi exclude nimic”, a adăugat Vucic.
El a precizat că a iniţiat consultările pentru a discuta cererile protestatarilor de organizare de alegeri anticipate şi a menţionat că acestea vor continua luni.
În Serbia au loc cu regularitate proteste antiguvernamentale după tragedia din noiembrie 2024, când 16 persoane au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei gări recent renovate din oraşul Novi Sad, în nordul ţării.
Mişcarea studenţească începută atunci s-a transformat într-o mişcare politică, iar protestele reunesc uneori sute de mii de oameni care acuză guvernul de corupţie şi cer alegeri parlamentare anticipate.
Ultimele alegeri legislative, tot anticipate, organizate în decembrie 2023 au fost câştigate de Partidul Progresist (SNS) al preşedintelui Vucic şi au fost urmate de intense proteste la care manifestanţii au denunţat fraude.