Alertă – Comandamentul Energetic a fost convocat de ministrul Energiei. Cod roşu şi astăzi

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dispus convocarea, miercuri, de la ora 16:30, a Comandamentului Energetic, având în vedere prognozele meteo anunţate pentru aceste zile, cu răcire semnificativă a vremii şi Cod roşu pentru judeţe din sudul ţării. Ministrul Bogdan Ivan va susţine, de la ora 17:30, declaraţii de presă.
AGERPRES - mie, 08 oct. 2025, 09:29
Alertă - Comandamentul Energetic a fost convocat de ministrul Energiei. Cod roşu şi astăzi

Conform avertizării Cod roşu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până miercuri, la ora 15:00, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti va ploua torenţial şi abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 80…100 şi izolat 120…140 l/mp.

De asemenea, până la ora 23:00, se vor afla sub avertizare Cod portocaliu de ploi importante cantitativ Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei şi al Olteniei, unde se vor acumula cantităţi de apă de 60…90 l/mp şi izolat de 100 l/mp.

A fost emis şi un Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la altitudini de peste 1.700 m.

Astfel, local în nordul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul şi sudul Olteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Pe de altă parte, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a instituit Codul roşu de inundaţii pe râurile din din Dobrogea, judeţele Constanţa şi Tulcea, valabil până miercuri, la ora 24:00.

A fost emis şi un Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Râul Negru (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Bârsa (judeţul Braşov), Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Dridu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Dridu (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna şi Vrancea), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Izvoru Muntelui (judeţele: Harghita, Neamţ şi Bacău), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Vrancea şi Galaţi), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi) şi Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).

Până pe 9 octombrie, ora 12:00, este în vigoare şi un Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna şi Vrancea), Siret – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Bistriţa (judeţele: Bacău, Vrancea şi Galaţi), Bârlad (judeţele: Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut- afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Motru (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău (judeţele: Covasna, Braşov, Harghita, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman), Vedea (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Jijia – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Sitna (judeţele: Botoşani şi Iaşi)

Te-ar mai putea interesa și
UEFA va distribui 2,4 miliarde de euro cluburilor participante în acest sezon al Ligii Campionilor
UEFA va distribui 2,4 miliarde de euro cluburilor participante în acest sezon al Ligii Campionilor
UEFA va distribui aproape 2,4 miliarde de euro cluburilor participante în acest sezon al Ligii Campionilor, cele 36 de echipe care evoluează în faza principală a competiţiei având garantată o......
Atacuri în serie lansate de Teheran asupra navelor care încercau să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, după ce SUA au lovit cinci petroliere iraniene
Atacuri în serie lansate de Teheran asupra navelor care încercau să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, după ce SUA au lovit ...
Mai multe nave au fost atacate cu proiectile în Golful Persic, a anunţat miercuri Agenţia britanică pentru Securitate ...
Comisia Europeană acordă Spaniei un ajutor de 115 miliane de euro pentru gestionarea crizei migranților din exclava Ceuta
Comisia Europeană acordă Spaniei un ajutor de 115 miliane de euro pentru gestionarea crizei migranților din exclava Ceuta
Uniunea Europeană a acordat Spaniei miercuri un ajutor de urgenţă de circa 115 milioane de euro pentru a o sprijini în ...
tbi bank încheie un parteneriat cu dealerul de mașini chinezești SUV Cars, prin care urmărește să devină principalul finanțator pentru clienții acestuia
tbi bank încheie un parteneriat cu dealerul de mașini chinezești SUV Cars, prin care urmărește să devină principalul ...
tbi bank anunță că își consolidează poziția în zona finanțărilor auto prin încheierea unui parteneriat la nivel ...