Alertă cu bombă în Portul Constanţa; terminalul de pasageri, evacuat

O alertă cu bombă a fost anunţată, miercuri, la terminalul de pasageri din Portul Constanţa, acesta fiind evacuat după un apel telefonic privind existenţa unor bombe, anunţă prefectul judeţului, Adrian Picoiu.
AGERPRES - mie, 29 iul. 2026, 13:08
Alertă cu bombă în Portul Constanţa; terminalul de pasageri, evacuat

„La ora 11:26 a fost înregistrat un apel 112, prin care un angajat ANR informează că pe reţeaua telefonică a instituţiei a fost recepţionat un mesaj audio înregistrat în limba română privind existenţa unor bombe în zona Terminalului Pasageri din Portul Constanţa. Structurile cu atribuţii în domeniu desfăşoară verificări şi monitorizează situaţia”, a precizat prefectul.

Adrian Picoiu face apel la calm.

„Transmit populaţiei că nu sunt elemente de îngrijorare şi să aibă încredere în instituţiile statului”, a adăugat Picoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Câştigul salarial mediu brut a fost, în septembrie 2026, de 9.532 lei, cu 35 lei (+0,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna august 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost de 5.717......
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, ...
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...