Alertă de caniculă în Spania. Incendiile au distrus în weekend 1.000 de hectare de teren

Cele trei incendii care au distrus în total peste 1.000 de hectare de teren în weekend în Spania se aflau luni dimineaţă sub control, însă cea mai mare parte a ţării se află în alertă în prima zi a unui nou val de caniculă, cel de-al treilea din această vară, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 07 aug. 2023, 14:34
Alertă de caniculă în Spania. Incendiile au distrus în weekend 1.000 de hectare de teren

Mai multe provincii din Andaluzia (sud), Castilia-La Mancha (centru) şi Extremadura (vest) au fost plasate sub alertă portocalie, cu temperaturi care ar putea ajunge luni la 43 de grade Celsius, potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie (Aemet), scrie Agerpres.

Aproape toată Andaluzia şi Extremadura, precum şi sudul Castilla-La Mancha, sunt sub alertă roşie de risc de incendii, în timp ce alerta portocalie predomină în aproape toate celelalte regiuni, potrivit Aemet.

Cel de-al treilea val de caniculă din această vară, care afectează întreaga Peninsulă Iberică, ar urma să dureze până joi şi intervine după un weekend intens pentru pompierii spanioli.

Incendiul care a izbucnit duminică după-amiază la mai puţin de zece kilometri de oraşul Cadiz (Andaluzia) a fost „stabilizat” cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a anunţat pe reţeaua Twitter, redenumită ”X”, Serviciul regional pentru incendii forestiere (Infoca).

Flăcările au cuprins o pădure de pini din apropierea oraşului Puerto Real, provocând închiderea temporară a autostrăzii care duce la Cadiz, oraş turistic, şi mobilizând câteva zeci de pompieri pe parcursul nopţii.

Un alt incendiu, aflat sub control, a afectat circa 450 de hectare de teren în provincia andaluză Huelva între sâmbătă şi duminică.

Catalonia şi Andaluzia sunt cele două regiuni din Spania cele mai afectate de o secetă intensă care favorizează răspândirea incendiilor.

Peste 70.000 de hectare au ars în Spania de la începutul anului, departe de recordul trist din 2022, când peste 300.000 de hectare de teren au fost distruse de flăcări, potrivit Sistemului european de informare privind incendiile forestiere (Effis).

Experţii consideră că numărul tot mai mare al acestor valuri de căldură, precum şi creşterea duratei şi a intensităţii lor sunt o consecinţă a schimbărilor climatice.

Spania, al cărei teritoriu este ameninţat în proporţie de 75% de deşertificare, potrivit ONU, este cea mai afectată de acest fenomen dintre toate ţările din Europa de Vest.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...