Alertă la Audi. Profitul s-a redus cu peste 1 miliard de euro

Profitul operațional din primul trimestru al mărcii premium Audi, parte a grupului Volkswagen, s-a redus la doar 466 de milioane de euro, în scădere cu nu mai puțin de 74% față de perioada similară din 2023
Robert Stan - vin, 03 mai 2024, 17:37
Alertă la Audi. Profitul s-a redus cu peste 1 miliard de euro

Raportul financiar al mărcii Audi a făcut valuri printre analiști. Având deja datele la nivel întregului grup Volkswagen, mulți se grăbiseră să pună rezultatele financiare slabe pe seama mărcii Porsche, însă acum se dovedește că Audi nu stă deloc mai bine.

Conform bilanțului prezentat de oficialii Audi, profitul operațional al mărcii premium din grupul Volkswagen s-a prăbușit cu 74%, la doar 466 de milioane de euro, de la 1,82 de miliarde de euro în perioada ianuarie – martie a anului trecut.

Veniturile au scăzut și ele de la 16,88 de miliarde de euro în primul trimestru al anului trecut, la 13,72 de miliarde de euro în primele trei luni din 2024. Valoarea este corespunzătoare unui recul cu 19%.

Jürgen Rittersberger, directorul financiar al Audi a pus rezultatul nesatisfăcător pe seama blocajelor în aprovizionare, în special cu motoare V6 și V8, dar și a lanțului logistic.

Marca a fost nevoită chiar să oprească temporar vânzarea modelelor cu anumite tipuri de motoare, deoarece o componentă-cheie a acestora nu a fost disponibilă la furnizor.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii și analiștii privind rezultatele financiare din primul trimestru al anului 2024, Rittersberger a refuzat să precizeze cu exactitate care a fost componenta din motoare din cauza căreia s-a înregistrat blocajul, preferând să o numească doar „o componentă complexă care este importantă pentru eficiența motoarelor”.

Anterior însă, în ianuarie 2024, presa germană a scris că Audi are întârzieri de producție din cauza unei componente al cărei producător este Vitesco Techologies. Conform publicației Manager Magazin, Audi și Vitesco sunt în litigiu din cauza acestei componente încă din vara anului 2023.

Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, Audi nu este singurul producător auto care prezintă rezultate slabe pentru primul trimestru din 2024, în situații neplăcute aflându-se și Stellantis, Mercedes-Benz și chiar Volkswagen, grup din care face parte și Audi.

Citește și:
– Grupul Stellantis a înregistrat o scădere a vânzărilor și a veniturilor în primul trimestru din 2024
– Grupul Volkswagen: „Rezultatele noastre din primul trimestru arată un început lent de an”

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...