Alex Florenţa: Sistemul judiciar a fost supus unor presiuni semnificative, unele legitime, altele deliberate, uneori parte a unor campanii de delegitimare menite să slăbească încrederea publică în instituţiile judiciare

Procurorul general Alex Florenţa a declarat că România a fost expusă, în ultimii doi ani, unor forme tot mai sofisticate de atacuri hibride şi campanii de dezinformare, care exploatează vulnerabilităţi reale sau percepute ca atare şi speculează nemulţumiri sociale latente, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 mart. 2026, 14:46
Alex Florenţa: Sistemul judiciar a fost supus unor presiuni semnificative, unele legitime, altele deliberate, uneori parte a unor campanii de delegitimare menite să slăbească încrederea publică în instituţiile judiciare

Alex Florenţa nu mai candidează pentru un nou mandat ca procuror general, însă a fost nominalizat de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT.

Cu prilejul prezentării bilanţului celor trei ani în fruntea Ministerului Public, Alex Florenţa a vorbit marţi şi despre atacurile hibride la adresa României din ultima vreme, dar şi despre „presiuni semnificative” asupra sistemului judiciar.

„În ultimii doi ani, România a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid, campanii de dezinformare, manipulare coordonată în mediul online, tentativă de subminare a încrederii în instituţii fundamentale ale statului. Aceste tehnici nu sunt însă întâmplătoare. Ele exploatează vulnerabilităţi reale sau percepute ca atare, speculează nemulţumiri sociale latente şi amplifică emoţii colective, pentru a genera polarizare şi neîncredere. În ultimul an, sistemul judiciar a fost supus unor presiuni semnificative, unele legitime, altele deliberate, uneori parte a unor campanii de delegitimare menite să slăbească încrederea publică în instituţiile judiciare. În cele din urmă, critica este firească într-o democraţie, este chiar necesară, dar atunci când critica generează neîncredere sistematică, când cazuri individuale sunt transformate în generalizări asupra întregului sistem, iar dialogul public este înlocuit cu suspiciune permanentă, riscul nu mai este doar pentru instituţii, riscul este însăşi pentru funcţionarea statului de drept”, a spus Florenţa.

În context, procurorul general a precizat că un alt fenomen care a cunoscut o amplificare exponenţială începând cu toamna anului 2024 l-a reprezentat creşterea extremismului şi a manifestărilor instigatoare la ură şi discriminare.

Din acest punct de vedere, în perioada 2023-2025, PÎCCJ a monitorizat semestrial situaţia dosarelor având ca obiect infracţiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002, precum şi a infracţiunilor prin care se instigă la acte de violenţă, ură sau discriminare, ocazie cu care s-a constatat numărul foarte scăzut de sesizări vizând comiterea acestor infracţiuni care să provină de la organele de poliţie, alte instituţii cu atribuţii în combaterea discriminării sau persoane fizice ori juridice.

Astfel, până în anul 2024, la nivelul întregului Minister Public s-a înregistrat constant o medie de doar 21 de astfel de sesizări pe an.

De asemenea, s-a constatat că existau zone din ţară în care unităţile de parchet nu au primit, în cursul unui an calendaristic, nicio sesizare sau maxim una pentru această categorie de infracţiuni, care să provină de la o autoritate sau instituţie cu atribuţii în monitorizarea şi combaterea comportamentelor incitatoare la ură sau discriminare, cum este zona de competenţă a PCA Bacău, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea sau Suceava.

Urmare a luării unor măsuri, la finalul anului 2025 se aflau deja în instrumentare 1.031 de dosare penale având ca obiect infracţiuni prevăzute de art. 368 şi 239 Cp, majoritatea iniţiate ca urmare a sesizărilor din oficiu ale organelor de urmărire penală.

El a precizat că, atunci când a preluat în 2023 funcţia de procuror general, Parchetul General se afla într-o criză acută de personal, organizare şi reglementare internă.

„În cursul anului 2023, gradul de ocupare a funcţiilor de execuţie la nivelul PÎCCJ înregistra cel mai scăzut nivel din istorie, cu un minim de 39%, iar în ceea ce priveşte funcţiile de conducere, toate acestea erau vacante. De asemenea, PÎCCJ avea o organizare internă care nu mai fusese adaptată la evoluţia nevoilor de funcţionare de circa 20 de ani. Nu în ultimul rând, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea în baza legilor de organizare şi funcţionare primare şi conform reglementărilor normative interne (Ordine ale procurorului general) care organizează activitatea parchetelor pe diferite sectoare de activitate. Din această perspectivă, la momentul preluării funcţiei de procuror general al PÎCCJ, Ministerul Public suferea de o acută lipsă de reglementare, ultimele ordine normative importante fiind emise cu peste 10 ani în urmă”, a declarat Florenţa.

În continuare, el a enumerat câteva măsuri pentru a rezolva problemele legate de criza de personal şi gestionarea stocului uriaş de dosare, printre care adoptarea unui nou regulament de ordine interioară al parchetelor, derularea unui amplu program de reglementare internă şi digitalizarea Ministerului Public.

Florenţa a făcut referire şi la volumul inegal de lucru între unităţile de parchet, urmare a competenţei teritoriale diferite ce revine fiecărui parchet de pe lângă judecătorie. Ca exemplu, în prezent se constată o disproporţie uriaşă între parchetele care înregistrează un volum maxim de dosare (cu o medie de circa 5.500 de dosare/procuror) şi cele cu un volum minim (cu o medie de 350 de dosare/procuror).

„Pentru remedierea acestor disfuncţionalităţi, soluţia identificată la nivelul Ministerului Public a reprezentat-o reorganizarea hărţii administrative a parchetelor prin înfiinţarea unui parchet unic la nivel judeţean, care să funcţioneze pe lângă judecătorii, cu sediul în reşedinţa de judeţ, şi transformarea celorlalte unităţi de parchet de pe lângă judecătorii din respectivul judeţ în sedii secundare. Aceasta ar presupune prima reorganizare modernă a hărţii parchetelor din ultimii 30 de ani. PÎCCJ a înaintat încă din cursul anului 2024 Ministerului Justiţiei o propunere de modificare a legislaţiei în acest sens. În urma eforturilor depuse, la data de 24.02.2026, Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii”, a explicat procurorul general.

Printre dosarele trimise în instanţă de Parchetul General în timpul mandatului său, Florenţa a amintit de cel privind reprimarea violentă a manifestaţiei publice din 10 August din Piaţa Victoriei; crima cu maşină capcană de la Arad; incendiul de la maternitatea din Piatra Neamţ; cazul de malpraxis de la clinica SANADOR; dosarul exploziei de la Crevedia şi dosarul atentatului la ordinea constituţională în care este implicat Călin Georgescu şi gruparea mercenarului Horaţiu Potra.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoş Vlad: Au fost îndeplinite trei dintre jaloanele privind cloudul guvernamental finanţat prin PNRR
Dragoş Vlad: Au fost îndeplinite trei dintre jaloanele privind cloudul guvernamental finanţat prin PNRR
Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş Vlad, a informat, marţi, că trei dintre cele patru jaloane privind cloudul guvernamental finanţat prin PNRR au fost......
Vicepreşedintele CSM spune că există ‘un nivel de frustrare foarte ridicat’ printre magistraţi în legătură cu pensionarea
Vicepreşedintele CSM spune că există ‘un nivel de frustrare foarte ridicat’ printre magistraţi în legătură ...
- Procurorul Bogdan Staicu, vicepreşedinte al CSM, a declarat marţi că în rândul magistraţilor există "un nivel de ...
Băncile nu au participat marţi la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni
Băncile nu au participat marţi la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni
Băncile nu au participat marţi la sesiunile de oferte necompetitive aferente licitaţiilor de luni, când Ministerul Finanţelor ...
Zborurile Wizz Air în Israel, Dubai, Abu Dhabi, Amman şi Arabia Saudită, suspendate până pe 7 martie
Zborurile Wizz Air în Israel, Dubai, Abu Dhabi, Amman şi Arabia Saudită, suspendate până pe 7 martie
Wizz Air îşi ajustează operaţiunile ca răspuns la recentele restricţii ale spaţiului aerian din regiune, în urma ...