Alexandra Dinovici, Glovo România: Vrem să creștem segmentul de comerț rapid, dar și verticala de supermarket. Analizăm lansarea Glovo Fashion – să poți să îți comanzi haine, ca în Spania

Glovo România, jucător principal pe piaţa de livrări rapide de produse, intenționează să își consolideze afacerile pe piața locală, după cinci ani de activitate în care s-a extins 75 de orașe. Totodată, compania urmărește să extindă segmentul de comerț rapid, dar și livrările de la supermarket, a transmis, într-o conferință de presă, Alexandra Dinovici, director general al companiei.
Lidia Neagu - Dum, 25 iun. 2023, 21:49
Alexandra Dinovici, Glovo România: Vrem să creștem segmentul de comerț rapid, dar și verticala de supermarket. Analizăm lansarea Glovo Fashion - să poți să îți comanzi haine, ca în Spania

”Pentru noi, până anul trecut a fost foarte important să securizăm acoperirea la nivel național, am ajuns într-un punct în care suntem foarte maturi. Este momentul ca toată energia pe care noi am depus-o ca să ne extindem foarte repede să fie completată și de un pas în lateral în care ne uităm cum consolidăm business-urile construite în aceste 75 de orașe. Cred că a venit momentul să ne mutăm de la cantitate la calitate și să construim pe toți indicatorii care vor face la nivelul fiecărui oraș. Pentru că pentru noi este important și nivelul macro al întregii țări, dar și la nivelul fiecărui oraș care fac afacerea stabilă și îi dă continuitate”, a spus Alexandra Dinovici.

Ea a detaliat modul în care platforma urmărește să își consolideze business-ul din România, cu un prim-plan pe trei piloni principali.

”Primul pilon este să ne consolidăm performanțele la nivelul fiecărui oraș. Al doilea pilon pentru noi este să susținem verticala de comerț rapid, de Q Commerce. Aceasta crește cu o cifră dublă, trebui accelerată. Este foarte mult potențial în România. Și în Europa de Est, dar în special în România. Vrem să facem acest lucru prin diversificare categoriilor. Dincolo de food, ne concentrăm să asigurăm varietate și la sectorul non-food, dar și de servicii. Investigăm și partea de servicii.

Bineințeles, ne interesează și îmbunătățirea experienței utilizatorului în aplicația, cu atât mai mult pentru segmentul de comerț rapid, unde e un amplificator. Ne interesează, de asemenea, accelerarea verticalei de supermarket. Noi lucrăm aproape cu toți jucătorii din retail, adică hipermarketuri și supermarketuri. Avem o traiectorie pozitivă, cu o cifră dublă de creștere și pentru noi e focus să continuăm să accelerăm acest trend, care, la rândul lui, joacă un rol mai amplu pentru că susține penetrarea categoriei și dezvoltarea întreg ecosistemului de comerț rapid din România”.

În rețeaua internațională a Glovo, care cuprinde 25 de țări, România ocupă locul doi ca număr de comenzi și locul al treilea după valoarea acestora, după Spania și Italia. În cei cinci ani de activitate din România, platforma a depășit pragul de 66 milioane de comenzi și peste 12.000 de locații partenere active.

Potrivit reprezentanților companiei, valoarea comenzilor a crescut anul trecut cu 45% față de anul precedent.

Cea mai scumpă comandă înregistrată pe Glovo îi revine unui utilizator care a comandat produse de la supermarket în valoare de aproximativ 12.000 de euro.

În prezent, flota parteneră a companiei numără peste 6.500 de curieri activi care livrează prin intermediul platformei. Cel mai utilizat mijloc de transport este mașina, urmat de bicicletă și scuter. Recordul pentru cele mai multe comenzi livrate îi revine unui curier din care a onorat aproape 34.000 de comenzi de-a lungul celor 5 ani. Din cei 6.500 de curieri, 10% sunt străini.

Întrebată care este nivelul investițiilor totale pe care Glovo le-a realizat în România, Dinovici a răspuns că au fost ”masive”, fără să ofere o valoare absolută, însă a precizat că tot profitul câștigat a fost reinvestit.

”Nu am avut neapărat un focus pe a face niște bani și a-i trimite către un grup sau altul, ci mai degrabă de a folosi tot ceea ce facem pentru a ne extinde. Dar investițiile sunt continue în tehnologie, în angajați, în clădirea în care lucrăm, mai ales că urmează să ne extindem. Avem ambiția de a crea în România un jucător foarte puternic, dar și angajator foarte responsabil și atrăgător, iar această ambiție a fost susținută de investiții”.

Glovo Fashion – când vom putea cumpăra haine din aplicație

Glovo România, ia în calcul să lanseze serviciul Fashion, prezent momentan doar în piața din Spania. Glovo Fashion este o nouă secțiune a aplicației care permite utilizatorilor să comande articole de modă și accesorii online și să le primească la ușa lor. Serviciul este disponibil în Madrid și Barcelona din această primăvară și include deja peste 40 de branduri.

”Există ambiția de a lansa Glovo Fashion și în România, dar e o discuție foarte lungă. E o ambiție complexă din punct de vedere al integrării serviciului în platformă. Cred că vom face pași în sensul în care vom porni mai întâi de la ce se întâmplă în Barcelona și apoi vom vedea și vedem deja prin felul în care ne raportăm la Business Plan și la tot ce avem în desfășurare când putem să extindem și în România”, a precizat Alexandra Dinovici.

Referitor la ce branduri s-ar putea regăsi în aplicație, directorul general al Glovo România a spus că ”există o multitudine de branduri, inclusiv românești”.

Aflat la eveniment, Andrei Manea, director comerț rapid în cadrul companiei a explicat modul în care Glovo decide să extindă categoria de servicii, inclusiv segmentul de fashion.

”Pe de o parte un marketplace nu determină cererea, ci o înțelege. Plecând de la acest lucru, vedem și ordinea în care vom dezvolta segmentul de retail.  va fi în funcție de nevoile pe care noi observăm că utilizatorii le au.  Ca să dau un exemplu: de la partea de Food am trecut firesc și la partea de supermarketuri, după care la fel de firesc ne-am dus în partea de pet shop. Deci treptat. Suplimentar avem în aplicație opțiunea de a comanda orice, care încă funcționează și aș spune că este un indicator destul de bun prin care putem să înțelegem cererea. Modul în care categoriile vor evolua va fi dictat și de acest lucru. În paralel, un lucru pe care deja îl facem este să încercăm să înțelegem care sunt nevoile fiecărei industrii. Chiar daca implică tot o listare online, nevoile de fashion sunt ușor diferite din punctul de vedere în care sunt afișate produsele. Ce implică un retur și multe aspecte pe care trebuie să le înglobăm la început și să dezvoltăm aplicația ca să oferim o experiență bună. Referitor la partea de branduri, pot să spun că, în principiu clienții decid. Așadar, dacă vedem că este o cerere pe un brand local, comunicăm partenerilor noștri”, a spus Andrei Manea, director comerț rapid în cadrul companiei.

Fondată în 2015 la Barcelona, Glovo operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina se aşteaptă la scăderea exporturilor de grâu şi porumb în 2024/25
Ucraina se aşteaptă la scăderea exporturilor de grâu şi porumb în 2024/25
Exporturile de grâu şi porumb ale Ucrainei ar putea scădea cu aproape un sfert în următorul sezon, care va începe în luna iulie 2024, după o recoltă mai mică apărută ca urmare a......
Campari a cumpărat celebra marcă de coniac Courvoisier pentru peste un miliard de euro
Campari a cumpărat celebra marcă de coniac Courvoisier pentru peste un miliard de euro
Producătorul italian de băuturi spirtoase Campari Group a anunţat joi finalizarea achiziţiei celebrei mărci de coniac ...
Ai nevoie de o pauză – o excursie în natură ți-ar prinde foarte bine. Cum să te pregătești?
Ai nevoie de o pauză – o excursie în natură ți-ar prinde foarte bine. Cum să te pregătești?
Trăim într-o lume foarte agitată, cu zile lungi și stres constant. Este ușor să uităm de importanța de a face pauze ...
CoinPoker oferă intrare gratuită la Crypto Series of Poker
CoinPoker oferă intrare gratuită la Crypto Series of Poker
În acest moment, se desfășoară una dintre cele mai palpitante competiții din lumea criptomonedelor: Crypto Series of ...