Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/nazare-668x420.jpg)
Acesta a fost întrebat despre solicitările sindicatelor privind creşterile salariale, inclusiv despre revendicările angajaţilor Metrorex, în contextul unui posibil conflict de muncă.
„Discuţii pe aceste subiecte vor fi foarte multe şi sunt complexe şi ţin de aprobarea bugetului de stat pentru anul 2027. Am precizat că avem pentru bugetul anului 2027, pe care îl vom aproba într-un format complet nou, printr-o aplicaţie electronică care a fost finalizată, testată şi recepţionată, iar acest nou sistem ne permite o vizibilitate foarte bună asupra cheltuielilor tuturor ordonatorilor”, a afirmat Alexandru Nazare, în briefingul care a urmat şedinţei în care Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului din 2026.
El a explicat că noul sistem electronic va permite evaluarea proiectelor şi cheltuielilor propuse de ordonatorii de credite, în raport cu resursele disponibile.
„În momentul în care datele sunt introduse în reţea şi avem în mod clar o evaluare a tuturor proiectelor pe care fiecare ordonator, mai ales miniştrii, le au în vedere, în momentul respectiv comparăm acest lucru cu spaţiul fiscal de care avem nevoie în 2027 şi spaţiul care asigură ajustarea din 2027 şi luăm decizia politică în consecinţă”, a declarat ministrul Finanţelor.
Potrivit acestuia, Ministerul Finanţelor are responsabilitatea de a prezenta Guvernului parametrii bugetari şi resursele disponibile pentru fundamentarea deciziilor.
„Rolul Ministerului de Finanţe este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, să precizeze în clar care-i spaţiul fiscal disponibil, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern, bineînţeles, în consultare şi cu ştiinţa premierului”, a precizat Alexandru Nazare.
Sindicaliştii Metrorex au semnalat vineri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, probleme legate de deficitul de finanţare, condiţiile dificile de muncă şi plecarea personalului de specialitate, subliniind necesitatea soluţionării acestora pentru buna funcţionare a metroului bucureştean.