Alexandru Rafila a semnat două contracte de finanțare prin PNRR a spitalelor din Bacău și Vaslui în valoare de peste 500 de milioane de lei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat, vineri, la Bacău, două contracte în valoare totală de peste 500 milioane lei pentru spitalele din Bacău şi Vaslui, finanţarea fiind asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 iun. 2023, 16:54
Alexandru Rafila a semnat două contracte de finanțare prin PNRR a spitalelor din Bacău și Vaslui în valoare de peste 500 de milioane de lei

La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Valentin Ivancea şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, cele două instituţii având parte de cofinanţare la proiecte.

Investiţia de la Bacău, în valoare de 289 de milioane de lei, este pentru fiinalizarea proiectării şi execuţiei Pavilionului Municipal şi integrarea în ansamblul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău.

CJ Bacău a solicitat circa 50 de milioane de euro din PNRR pentru finalizarea lucrărilor la clădirea fostului spital municipal, începute în 2007 şi care trebuiau finalizate doi ani mai târziu.

Din lipsă de fonduri, spitalul nu a fost finalizat niciodată, stadiul lucrărilor fiind în prezent de circa 85%.

„Este un obiectiv extrem de important pentru judeţul Bacău, şi nu numai, important pentru infrastructura medicală, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi pentru faptul că acest deziderat care părea la început aproape irealizabil, uşor se conturează şi ceea ce am promis în 2020 se materializează”, a declarat preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.

Finanţarea de la Bacău prevede reabilitarea, extinderea, dotarea cu echipamente medicale, eficientizarea energetică şi digitalizarea unităţii sanitare.

Proiectul de la Vaslui se referă la construcţia a trei secţii noi în cadrul Spitalului nr. 2.

„Sănătatea este o problemă în ansamblul său, pornind de la medicul de familie, la întregul sistem de sănătate, universităţi, toate sunt o problemă în societatea românească. O problemă care pas cu pas a început să fie rezolvată, dar mai avem mult până la rezolvarea ei completă, adică să creezi un grad de mulţumire care să se reflecte în plan mediatic, în public, să nu mai fie permanent o sursă de critică şi de reproşuri la adresa autorităţilor de la diverse niveluri”, a spus preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Ministrul Sănătăţii a subliniat importanţa derulării unor parteneriate cu facultăţile de medicină şi farmacie, în cadrul cărora poate fi asigurată resursa umană pentru spitale.

„Parteneriatele cu universităţile de medicină şi farmacie sunt esenţiale pentru că aceste noi spitale, fără o resursă umană calificată, nu se pot dezvolta şi nu pot oferi servicii de sănătate. Ne dorim să avem întregul, care înseamnă clădiri noi, înseamnă personal medical antrenat. Parteneriatele oferă o mare oportunitate, cea de a deveni spitale clinice. Asta înseamnă că există un interes pentru personalul care lucrează să devină cadre didactice, sunt cele care au studii doctorale şi pot deveni cadre didactice. Pe de altă parte, putem – cel puţin la început – să dezvoltăm facultăţi de asistente medicale şi de moaşe care vor avea o pregătire profesională de alt nivel şi de care este nevoie. Noile echipamente nu presupun doar existenţa lor fizică ci şi operarea lor de personal înalt calificat, fie că ne referim la medici, fie că ne referim la asistenţii medical”, a declarat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătăţii şi-a mai exprimat speranţa că investiţiile de la Bacău şi Vaslui vor fi între primele finalizate din cele cu finanţare prin PNRR.

Sursa foto: Facebook.com/csjbacau

Te-ar mai putea interesa și
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului făcut de compania americană, citat de publicația Gadget.ro....
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât ...