Alexandru Rafila, despre spitalele care ar trebui să primească finanțare prin PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale eligibile, 24 de contracte

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, referitor la cele 27 de spitale eligibile să primească finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), că au fost semnate 24 de contracte.
AGERPRES - mar, 29 apr. 2025, 18:16
Alexandru Rafila, despre spitalele care ar trebui să primească finanțare prin PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale eligibile, 24 de contracte

„Noi am semnat, din cele 27 de spitale eligibile, 24 de contracte. Asta a fost ceea ce a semnat Ministerul Sănătăţii cu diverşi beneficiari. Ele se găsesc în diverse stadii. Unele sunt foarte avansate, vă dau trei exemple, Agrippa Ionescu, Cluj şi Bistriţa. Altele se găsesc în stadii intermediare, dar sunt şi spitale care au semnat şi ele, la rândul lor, contractele de execuţie, dar ulterior au schimbat anumiţi indicatori tehnico-financiari şi au renunţat să le facă şi nu reuşesc să le facă în termen. Dau un exemplu, sunt patru centre de politraumă ale Ministerului Apărării Naţionale, două dintre ele sunt avansate sau chiar foarte avansate, mă refer la cel de la Sibiu şi cel de la Craiova”, a afirmat Alexandru Rafila, marţi, la o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

El a anunţat că la două dintre ele s-a renunţat, cele de la Piteşti şi Braşov, pentru că au schimbat indicatorii tehnico-financiari, valorile sunt mult mai mari şi complexitatea lucrării nu permite finalizarea la timp a acestor unităţi spitaliceşti.

Alexandru Rafila a punctat că nu se va înregistra „o diminuare substanţială a fondurilor”.

„În ceea ce priveşte diminuarea, ea nu va fi substanţială sau nu va fi, pentru că costurile execuţiei acestor spitale s-au schimbat faţă de momentul contractării iniţiale, iar acesta este un argument de care ţine cont Comisia Europeană în alocarea fondurilor şi o să finalizăm, după ce o să aibă discuţie cei de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu reprezentanţii Comisiei Europene, să avem o proiecţie bugetară clară. Facem plăţi în fiecare lună, facem circa 300 de milioane de lei în fiecare lună plăţi către beneficiari, nu sunt (…) numai spitalele”, a afirmat Alexandru Rafila.

El a precizat ca până pe 30 iunie se va finaliza proiectul de reabilitare şi dotare a peste 2.500 de cabinete de medicină de familie.

„În ceea ce priveşte controlul infecţiilor nosocomiale, sunt 119 spitale, unul este cel de aici, de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului (IOMC) şi mai avem 69, cred, de ambulatorii de specialitate ale spitalelor. Toate aceste investiţii se vor termina mai repede decât era planificat. Mă refer la ambulatoriile de specialitate şi la controlul infecţiilor nosocomiale şi estimăm că până la sfârşitul lunii iunie, deci nu peste mult timp, în două luni, aceste investiţii vor fi finalizate, indicatorul va fi atins şi sigur vor continua plăţile de făcut, dar indicatorii pe care îi avem în PNRR vor fi atinşi. Deci astea sunt investiţiile mari din PNRR, plus cele pe care le-am menţionat puţin mai devreme, 25 de secţii de neonatologie cu 200 de paturi complet reabilitate şi 65 de paturi noi la nivel naţional. Aici avem un proiect de aproape 13 milioane de lei la IOMC”, a spus ministrul Rafila.

El a precizat că anul acesta întregul buget disponibil la Ministerul Sănătăţii (MS) pentru toate spitalele din România, inclusiv cele care sunt în subordinea MS, este de circa 400 de milioane de lei.

„Alocăm bani tuturor spitalelor care solicită, în măsura posibilităţilor bugetare pe care le avem la dispoziţie, alocăm atât spitalelor în subordinea Ministerului Sănătăţii, cât şi autorităţilor locale. Sigur că dacă am fi avut la dispoziţie o sumă de patru ori sau de cinci ori mai mare, atunci am fi putut onora în totalitate cererile lor, dar le alocăm proporţional cu alocarea pe care o avem de la buget”, a menţionat Alexandru Rafila.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...