Dezvoltatorul Alezzi vinde divizia de betoane către Heidelberg Materials România și se concentrează pe imobiliare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/Alezzi-Betoane-560x420.jpeg)
Alezzi a construit divizia de betoane intern, cu scopul de a asigura controlul calității materialelor folosite în propriile proiecte rezidențiale. În timp a devenit o operațiune de sine stătătoare, care a atras interesul investitorilor.
Vânzarea nu înseamnă însă ruperea legăturii cu operațiunea. Dezvoltatorul va continua să cumpere beton din aceleași unități de producție, acum sub managementul Heidelberg, în baza unui acord semnat între cele două părți.
Prin această tranzacție, grupul eliberează resurse pe care le va direcționa exclusiv către dezvoltarea imobiliară.
Alezzi are peste 20 de ani de activitate în imobiliarele de pe litoralul românesc, cu proiecte în Constanța, Mamaia și Mamaia Nord, cu un total de peste 3.000 de apartamente vândute integral. În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 28 de milioane de euro și un profit brut de 13 milioane de euro.