Algeri parlamentare Republica Moldova: Poliţia investighează transporturi ilegale de alegători dinspre Rusia spre Belarus
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2024/10/alegeri-moldova-747x420.png)
Potrivit Poliţiei moldovene, acţiunea contravine legislaţiei din Republica Moldova, ea fiind calificată drept tentativă de influenţare ilegală a procesului electoral, scrie Agerpres.
„Poliţia a fost sesizată despre transportarea organizată a alegătorilor din Federaţia Rusă spre Republica Belarus, acţiune care contravine legislaţiei naţionale. Amintim că transportarea organizată a alegătorilor este interzisă prin lege, fiind calificată drept tentativă de influenţare ilegală a procesului electoral. În acest context, oamenii legii întreprind măsuri de verificare şi investigare a circumstanţelor, pentru a identifica persoanele implicate şi pentru a împiedica desfăşurarea unor astfel de acţiuni. Poliţia reiterează că va interveni prompt şi ferm în vederea prevenirii oricărei forme de corupere sau influenţare ilegală a alegătorilor, asigurând desfăşurarea unui scrutin liber şi corect”, a transmis IGP.
Transportul din Rusia spre Belarus are loc în contextul în care în Federaţia Rusă au fost constituite pentru aceste alegeri parlamentare doar două secţii de votare, cărora le-au fost repartizate doar 10.000 de buletine de vot. În Belarus funcţionează o secţie de votare, la Minsk.