Aliații Ucrainei au decis să elimine limitările pentru acțiunea armelor trimise Ucrainei

27 05. 2025
ucraina kiev

„Dacă aceste decizii au avut cu adevărat loc, ele vin în mod categoric împotriva aspirațiilor noastre de a intra într-o reglementare politică. Și prin urmare aceasta este o decizie foarte periculoasă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, într-o înregistrare video difuzată de media ruse.

„Asta înseamnă că Ucraina se poate apăra de acum înainte, de exemplu atacând poziții militare în Rusia, ceea ce nu făcea în urmă cu ceva timp, cu câteva excepții. O poate face acum”, a declarat cancelarul german într-un interviu acordat televiziunii publice WDR.

El a mai spus, după eșecul recentelor convorbiri privind obținerea unei încetări a focului în Ucraina, că Vladimir Putin consideră ofertele de discuție o slăbiciune.

Negocierile din această lună între ucraineni și ruși, primele după 2022, nu au dus la obținerea încetării focului propusă de Ucraina și aliații săi, bombardamentele criminale continuând în teren.

Ucraina a suferit un atac important cu un număr record de 355 de drone în noaptea de duminică spre luni, după un weekend de lovituri masive în cursul căruia Donald Trump l-a acuzat pe Vladimir Putin că este complet nebun.