Alin Burcea: Turismul hotelier pe litoralul românesc a scăzut cu aproximativ 20% faţă de 2021

Litoralul românesc a scăzut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de 2021 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în hoteluri, iar Mamaia a înregistrat scăderea cea mai mare, de 25-30%, a declarat prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, în Antalya, Turcia, unui grup de jurnalişti români.
AGERPRES - J, 03 nov. 2022, 11:25
Alin Burcea: Turismul hotelier pe litoralul românesc a scăzut cu aproximativ 20% faţă de 2021

Potrivit acestuia, este prima dată în 32 de ani când numărul turiştilor din hotelurile de pe litoral scade, această scădere fiind mai evidentă în nordul litoralului.

”Practic, Mamaia a scăzut mult, sudul s-a dezvoltat foarte bine, Olimp şi Neptun s-au dezvoltat bine, s-au renovat multe hoteluri, Eforie a mers iarăşi foarte bine, chiar şi Costineşti a avut creştere. Mamaia a avut scăderea cea mai mare”, a spus Burcea, care este şi CEO al agenţiei de turism Paralela 45.

Printre motive, el a menţionat creşterea foarte mare a preţurilor, apariţia a mii de locuri de cazare în apartamente private, noi, în Mamaia Nord şi în Năvodari, „care au concurat hotelurile cu brio”, costurile mari de parcare din Mamaia, dar şi lipsa totală de implicare a ministrului antreprenoriatului şi turismului, Constantin Daniel Cadariu, ”care nu a iniţiat nicio acţiune media de promovare a litoralului românesc a cărui imagine s-a degradat”.

„Dacă la 10.000 de locuri (în apartamente private n.r) – cam atâtea sunt în Mamaia Nord şi Năvodari – pui trei oameni pe familie, sunt 30.000 de oameni pe serie. Dacă înmulţeşti cu zece serii, sunt 300.000 de oameni. Dacă mergi pe un grad de ocupare de 70%, sunt 200.000 de oameni care au mers în aceste apartamente şi cred că sunt aproape de realitate, cam ce-a pierdut Mamaia erau în aceste apartamente”, a explicat el.

În plus, el a criticat delăsarea unor hotelieri de pe litoral, care au mers pe ideea ”lasă că merge, că se vinde de la sine”. ”Iată că nu s-a mai vândut de la sine. Iată că oamenii după doi ani de stat în casă (…) au mai plecat, s-au dus în Turcia, în Grecia, pe unde au avut bani, pe unde s-a putut”, a mai spus Burcea.

El a apreciat că această tendinţă nefastă pentru litoralul românesc va continua şi în 2023, mai ales în contextul creşterii preţului energiei. Sunt hoteluri care au montat panouri fotovoltaice ca să-şi acopere cheltuielile de energie, dar altele nu fac nimic şi ”litoralul nu cred că va merge bine”, a conchis el.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...