Allianz-Țiriac anunță că a activat planul de intervenție rapidă după explozia din cartierul Rahova. Ce compensații vor primii persoanele asigurate

Allianz-Țiriac, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România, anunță că este alături de familiile afectate de explozia de vineri, 17 octombrie, din blocul 32 situat în cartierul bucureștean Rahova.
Economica.net - vin, 17 oct. 2025, 17:12
Allianz-Țiriac anunță că a activat planul de intervenție rapidă după explozia din cartierul Rahova. Ce compensații vor primii persoanele asigurate

În urma exploziei, echipa de call center a Allianz-Țiriac i-a contactat proactiv pe toți clienții din zonă pentru a evalua situația acestora și a facilita deschiderea rapidă a dosarelor de daună. Compania confirmă existența a nouă locuințe asigurate facultativ în imobilul afectat și 27 în total în zona vizată. Clienții care dețin polița My Home pot beneficia de acoperirea costurilor pentru cazare temporară, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în limita a 500 de euro pe lună, pe baza documentelor justificative.

Valoarea totală asigurată a locuințelor din zonă acoperite de polițe facultative Allianz-Țiriac este de aproximativ 2 milioane de euro. În cazul în care autoritățile vor decide demolarea blocului, Allianz-Țiriac va achita integral despăgubirile aferente tuturor clienților cu polițe active. Constatările pentru daunele minore pot fi realizate online, prin intermediul formularului de notificare, unde pot fi încărcate poze de către cei afectați. Pentru daunele complexe, evaluările vor fi efectuate imediat ce autoritățile vor permite accesul în siguranță.

„Prioritatea noastră acum este să fim alături de oamenii afectați, cu soluții rapide și sprijin concret în aceste momente dificile. Echipele noastre au acționat imediat pentru a contacta toți clienții din zonă, a evalua pagubele și a facilita accesul la despăgubiri, inclusiv la cazare temporară acolo unde este nevoie. În paralel, gestionăm procesele de constatare atât online, cât și în teren, imediat ce condițiile o vor permite. Rămânem implicați până la soluționarea completă a tuturor dosarelor de daună”, spune Daniela Covăcescu, director de operațiuni al Allianz-Țiriac Asigurări.

Protejarea eficientă a locuinței în fața evenimentelor de acest tip presupune o acoperire completă, printr-o poliță facultativă complementară asigurării obligatorii PAD. O astfel de asigurare oferă protecție la valoarea reală a casei, nu doar împotriva exploziilor, dar și a dezastrelor naturale precum: inundații, furtuni, vijelii sau cutremure, sau situații precum incendii, accidente, furturi ori daune provocate neintenționat altor persoane. În acest fel, proprietarii beneficiază de o siguranță financiară reală, indiferent de tipul incidentului care le-ar putea afecta locuința, se menționează în comunicatul transmis de compania de asigurări.

Asigurările facultative de la Allianz-Țiriac oferă o protecție completă pentru locuințe și suplimentează astfel asigurarea obligatorie PAD, care acoperă doar riscurile de cutremur, inundații și alunecări de teren.

Aproximativ 300.000 de locuințe din România sunt protejate prin asigurările facultative de la Allianz-Țiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...